”Cea mai performantă administraţie publică din România” cum este considerată de unii are mari probleme cu banii europeni. Din toate proiectele cu finanţare europeană derulate de Oradea în actualul ciclu de finanţare, 9 lucrări au atras corecţii financiare în valoare totală de 16,7 milioane euro. Orașul riscă să returneze finanţatorului european ”tot al patrulea leu contractat”, pentru nereguli privind atribuirea lucrărilor, scrie flux24.ro, preluând informații din presa locală.
Din cele 67 de proiecte aflate în diferite stadii de implementare, 9 au probleme cu finanţarea. Autoritatea de Management de pe lângă Ministerul Dezvoltării vrea să reducă masiv contribuţia finanţatorului european invocând nereguli comise de municipalitate la atribuirea lucrărilor în 8 proiecte. „Corecţiile financiare, în valoare totală de 81,5 milioane lei, s-au aplicat ca procent din valoarea lucrărilor. Dacă s-ar fi aplicat la întregul proiect, sumele ar fi fost şi mai mari”, spune Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, conform sursei citate.
Corecţii financiare mai mari, de 25% din valoarea lucrărilor, au fost aplicate pe alte 6 proiecte. Finanţatorul a cerut returnarea unui sfert din banii alocaţi pentru proiecte precum construirea pasajului pe sub Bulevardul Magheru (unde corecţia se ridică la 4,3 milioane lei), refacerea străzii Vasile Alecsandri (835.900 lei), reabilitarea Şcolii Gimnaziale 11 (3,5 milioane lei), amenajarea coridorului verde Barcăului (2,3 milioane lei) şi construirea grădiniţei din Parcul Industrial I (62.250 lei).
Penalizări similare s-au dat şi pe proiectul privind crearea unor trasee pietonale în centrul oraşului, care cuprinde între altele reabilitarea Pieţei Ferdinand (unde oraşul riscă să returneze 4,4 milioane lei), reamenajarea malului stâng al Crişului Repede (2,9 milioane lei), refacerea străzii Aurel Lazăr (1,1 milioane lei) şi pietonalizarea străzii Libertăţii (2,3 milioane lei).
Cea mai dură corecţie, de 100% din valoarea lucrărilor, riscă să fie aplicată pe proiectul construirii noii linii de tramvai din Calea Aradului. Finanţatorul a transmis municipalităţii la începutul anului trecut o corecţie tranzitorie în valoare de 58,7 milioane lei. Suma depăşeşte de 6 ori cea mai mare corecţie, tot de 100%, în valoare de 10 milioane lei, aplicată municipalităţii în precedentul ciclu bugetar, pentru proiectul centrului de chirurgie cardiovasculară Viva Anima de la Spitalul Judeţean. Atunci, Primăriei i s-a reproşat că a calificat contractul ca fiind de achiziţie de lucrări, pentru care se organizează o procedură de cerere de oferte, deşi acesta era unul de furnizare de bunuri, pentru care e obligatorie organizarea unei proceduri mai complicate, de licitaţie…
sursa: flux24.ro