Senatorul USR PLUS Cristi Berea susţine că PNL s-a strâns arici în jurul şefilor liberali ieşeni Mihai Chirica şi Costel Alexe, vizaţi de anchete ale procurorilor, el considerând tăcerea PNL de neînţeles, în condiţiile în care inclusiv preşedintele Klaus Iohannis ar dori o reacţie rapidă a liberalilor, arată News.ro.
Cristi Berea afirmă, într-un comunicat de presă, că ambii lideri ai PNL Iaşi, Mihai Chirica şi Costel Alexe au probleme penale, dar că partidul îi tolerează şi nu le cere să facă un pas în spate.
“PNL s-a strâns arici în jurul celor doi. Tăcerea PNL este de neînţeles, iar liderii liberali cred probabil că vor reuşi să păcălească opinia publică, iar problemele penale ale celor doi să fie date uitării. Inclusiv preşedintele Klaus Iohannis a cerut PNL în această seară (marţi seară – n.r.) să reacţioneze politic. Şeful statului înţelege gravitatea situaţiei”, a afirmat senatorul USR PLUS, Cristi Berea.
Totodată, Berea susţine că poziţia USR PLUS Iaşi din Consiliul Local de a nu vota bugetul local propus de Mihai Chirica a fost una corectă, motivând că “nu poţi trece un buget închinat mafiei imobiliare”.
“Descinderile procurorilor au arătat ieşenilor cam ce buget a vrut Mihai Chirica să treacă prin consiliul local: unul care să îi permită în continuare acţiuni infracţionale şi de care să beneficieze doar o mână de oameni, cei din clanul primarului. Consilierii USR PLUS nu au votat bugetul pentru că nu vor să fie părtaşi la îngroparea oraşului”, a afirmat senatorul Cristi Berea.
El susţine că primarul Iaşiului Mihai Chirica nu mai poate fi un partener credibil pentru USR PLUS şi cere conducerii naţionale a liberalilor să cureţe filiala din Iaşi a liberalilor.
“USR PLUS nu are vreo problemă să lucreze cu PNL la Iaşi. Dar nu putem colabora cu inculpaţi penali şi cu tot felul de specimene puse pe căpătuială”, a mai spus senatorul USR PLUS, Cristi Berea. (sursa)