Peste două sute de percheziții au loc, vineri dimineață, 31 martie, într-un dosar care vizează funcționari publici care au obținut pe nedrept sume uriașe de bani din fonduri destinate cazării refugiaților ucraineni.

La percheziții participă structuri din Poliție din Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureș și Bihor.

Vizați de percheziții sunt funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 203 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, refugiați

Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, Serviciului Criminalistic Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. (sursa)

.

Articolul precedentPNRR. Reprezentantul a 15% din alegători a impus restului cetățenilor României obsesiile unui grup mic și din ce în ce mai meschin
Articolul următorDC News: Ce conține Frutti Fresh, sucul pe care Victoraș Micula, moștenitorul imperiului acestor băuturi, spune că nu-l bea