Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a acordat Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi brevet de invenţie pentru o pâine proteică, cu gust şi proprietăţi de carne. Proiectul a fost pus în practică de mai multe cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.
Autorii invenţiei sunt profesorii Floricel Cercel, Petru Alexe şi Romulus Marian Burluc, care au plecat de la premisa că „pâinea normală este dezechilibrată în aminoacizi esenţiali şi au adăugat un concentrat proteic de proteine miofibrilare din carne (porc, vită, pasăre sau peşte, extractul de proteine miofibrilare neavând nici gust, nici miros caracteristic)”, potrivit informaţiilor făcute publice de Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, preluate de Agerpres.
Procedeul de obţinere a pâinii echilibrate nutriţional în proteine reprezintă o soluţie de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, adică de a avea un conţinut optim în aminoacizii esenţiali, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a universităţii gălăţene.
„Pâinea astfel obţinută ar putea reprezenta o opţiune pentru populaţia săracă, mare consumatoare de pâine. Politicile de realizare şi distribuţie, cu protecţia celor săraci, trebuie să vină prin nişte programe guvernamentale sau locale. Pâinea echilibrată nutriţional va trebui să existe pentru toţi consumatorii, dar consumatorii cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preţ subvenţionat. Pâinea echilibrată nutriţional în proteine este ca şi cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, dar se simte”, a explicat prof. dr. ing. Petru Alexe. (sursa)