Discutiile pe tema deficitului bugetar sunt la intensitate maxima. Si, cand emotiile prevaleaza, dispar nuantele, iar rigoarea devine facultativa. Leitmotivul zilei este scaderea cheltuielilor publice, adica a cheltuielilor bugetare, ca principal sau chiar exclusiv mijloc de micsorare a deficitului bugetar.
Radu Crăciun: Inainte de a lua in discutie un astfel de plan, haideti sa vedem unde se afla Romania din acest punct de vedere in raport cu alte tari din UE.
Sursa: BCR research
Asa cum se observa din graficul de mai sus realizat cu sprijinul colegilor din departamentul de analiza al BCR, cheltuielile bugetare raportate la PIB ale Romaniei sunt printre cele mai scazute din UE. DIferenta este de 9 puncte procentuale fata de media UE si de 7 puncte procentuale in comparatie cu Polonia.
In acest conditii, cred ca o intrebare legitima ar fi: de ce ar trebui ca cheltuielile bugetare sa fie micsorate daca ele sunt deja printre cele mai scazute in UE. Cum putem sa ne imaginam ca vom avea avea servicii publice la standarde europene cu un buget la coada clasamentului din UE? Astfel de asteptari sunt total nerealiste.
Din acest motiv, raspunsul rational este ca cheltuielile bugetare, in ansamblul lor, nu ar trebui scazute. Nu acesta este obiectivul corect.
Obiectivul corect este acela ca cheltuielile bugetare ar trebui reprioritizate, optimizate, prin relocarea de fonduri din zonele in care cheltuielile sunt excesive si nejustificate, catre capitolele bugetare sub finantate. Cu alte cuvinte, structura de cheltuieli a bugetului ar trebui reformata.
In acest sens, economistul sef al Raiffeisen mentiona recent faptul ca, de exemplu, raportat la PIB, Romania are cele mai mari cheltuieli pentru ordine si siguranta publica, incluzand aici pompieri, politie si instante de judecata, sau ca sumele investite de administratiile locale in proiecte s-au dovedit a fi nejustificat de mari si de o utilitate discutabila. Pe de alta parte, sanatatea si educatia raman cele mai subfinantate din UE.
Din acest tablou decurg o serie de consecinte importante.
Cheltuielile publice in ansamblu lor nu trebuie sa scada, ci trebuie relocate in interiorul bugetul existent de la zonele care in care banii sunt risipiti catre zonele subfinantate.
Ipoteza ca deficitul bugetar se rezolva din economii presupune faptul ca serviciile publice subfinatate vor ramane in continuare in acesta situatie, ceea ce nu este de dorit.
In aceste conditii, principala modalitate de micsorare a deficitului bugetar ar trebui sa fie cresterea veniturilor fiscale care, asa cum am aratat intr-un comentariu precedent, pun Romania pe penultimul loc in UE raportat la PIB. Insa, aceasta abordare orientata spre cresterea veniturilor fiscale vine la pachet cu o serie de consecinte.
Semnalele date de Comisia Europeana si agentiile de rating ne arata ca suntem in mare criza de timp. Am irosit ani de zile facand promisiuni legate de corectii fiscale pe care ulterior nu le-am indeplinit, iar rabdarea institutiilor multilaterale, a agentiilor de rating, a investitorilor este pe punctul sa se epuizeze.
Asta inseamna ca, chiar daca formula ideala de crestere a veniturilor fiscale este legata de eliminarea evaziunii fiscale, avand in vedere timpul necesar pentru astfel de masuri, avem nevoie disperata ca primele masuri sa provoace rezultate pe termen scurt. Iar aceste masuri nu pot sa fie decat cele legate de eliminarea exceptiilor in tratamentul fiscal si cresterea anumitor taxe si impozite.
In paralel, poate fi demarat un program de imbunatatire a colectarii care insa va produce rezultate de abia incepand cu anul 2026. Ceea ce este foarte bine avand in vedere ca deficitul bugetar va trebui sa continue sa scada si in anii urmatori. In schimb, daca dorim servicii publice si infrastructura la standarde europene, cheltuielile publice nu au cum sa scada in anii urmatori. Dimpotriva, ele vor creste pentru a suplini o finantare europeana in scadere pentru investitii si o crestere a cheltuielilor de aparare. Insa alocarea cheltuielilor bugetare va trebui optimizata printr-un proces care trebuie sa inceapa imediat.
Masurile menite sa produca rezultate imediate ar reprezenta acele masuri convingatoare de corectie fiscala pe care le cerea recent si Guvernatorul BNR si pe care le asteapta si pietele financiare pentru a-si recapata increderea in capacitatea Romaniei de a-si gestiona finantele publice. Pentru asta e nevoie de obiective cantitative si rezultate masurabile. Promisiunile vagi nu mai sunt suficiente.
Si tot despre recapatarea increderii este vorba si in relatia dintre contribuabili si statul roman. Pentru ca opozitia puternica la ideea cresterii de taxe si impozite vine tocmai din temerea ca platitori vor fi doar cei care au platit si pana acum, iar acesti bani vor fi la fel de prost gestionati ca in trecut fiind irositi.
Acesta este si motivul pentru care, in pofida faptului ca taxele si impozitele din Romania sunt sub media europeana, perceptia prevalenta in spatiul public este exact opusa: taxele si impozitele platite sunt prea mari relativ la calitatea infrastructurii si a serviciilor publice pe care le primim.
Asta inseamna ca statul roman ar trebui sa aiba ca prioritate nu doar rezolvarea cu rapiditate a problemei deficitului bugetar, ci si a problemei deficitului de incredere cu care se confrunta in privinta gestionarii banului public. Altminteri ne vom invarti in cercul vicios al lipsei de incredere si de resurse publice. (sursa)
