În engleza aia proastă, pe care Bolojan a luat-o cu el la Londra, s-au îngrămădit speranțele unei țări întregi. N-au apucat, săracele, să ne spună cum au încăput, fiindcă gura închisă a președintelui interimar le-a ținut ferecate înăuntru.
Doru Bușcu: La summit-ul organizat duminică de premierul britanic, ca de altfel la toate întîlnirile internaționale și importante, s-a vorbit acea limbă necunoscută conducătorilor României, engleza. Era bine s-o fi știut și noi, prin reprezentantul nostru, ca să aflăm, din discuțiile de culoar, din dialogurile unu la unu cu șefii de state și de guverne, în ce fel ne putem adăposti de noile amenințări. Ce zic omologii la țigară, cum se mișcă lumea în afara comunicatelor oficiale, pe ce se bazează fiecare țară, cum putem să ne lipim și noi la o inițiativă. Dar nici de data asta n-a fost să fie. Engleza a devenit un blestem al politicii externe românești, o formă de paralizie permanentă, care ține la pat o țară altminteri sănătoasă. Unde mai pui că acest obicei de a n-o vorbi la vîrful statului și-a găsit să ne pună în pericol destinul într-un moment, ca de obicei, complicat.
Oricît și-ar roti Ilie Bolojan ochii după ajutor, nu are de la cine să-l primească. Premierul Marcel Ciolacu ne spune cu gura lui că abia acum învață engleza. Iar ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, care o vorbește, nu are cum s-o folosească, fiindcă nu are nici un contact cu administrația Trump. Practic, România se află într-o muțenie de rău augur, la marginea greșită a Europei și a istoriei.
Muțenia noastră internațională nu e o noutate. Fostul președinte, Klaus Iohannis, deși vorbea bine engleza și germana, nu prea le-a vorbit. Și-a petrecut summit-urile mai cu seamă în tăcere. Imaginile de la aceste evenimente ni l-au înfățișat tăcînd cu metodă, ascunzînd vocea României în buzunarul de la pantaloni, stingher ca un mare om de stat, așteptînd ca totul să se termine și să poată pleca la Sibiu. Iar dacă imaginile n-au reușit să spună totul, au reușit faptele, căci România nu s-a ales niciodată cu ceva folositor de pe urma acestor lungi episoade de reținere.
Această înverșunare de a nu învăța limbi străine și de a nu înțelege politica externă e o boală îngrozitoare a partidelor, cu transmitere ereditară. Din cauza ei, România își ratează destinul la fiecare contact internațional. E, la urma urmei, și o formă de nerușinare. Cînd știi că din poziția de lider de partid poți ajunge președinte, premier sau ministru, cînd știi că, ajungînd acolo, va trebui să reprezinți interesele unei țări întregi folosind engleza, cît de nesimțit să fii ca să iei postul fără s-o știi? Măcar apucă-te, dracului, s-o înveți în anii ăia care te despart de numire!
Avem sub ochi pățania lui Zelenski din Biroul Oval. S-a contrat cu Trump și J.D. Vance într-o limbă pe care n-o controlează, în care se exprimă cu greutate și nu înțelege nuanțele. Rezultatul a fost pierderea sprijinului militar american, anularea termenelor de negociere a păcii, refuzul garanțiilor de securitate, amînarea acordului pentru minerale, blocarea ajutorului financiar, prăbușirea moralului armatei. Dincolo de inadecvarea în atitudine și temperament, Zelenski s-a prezentat total nepregătit pentru discuția în limba engleză și a provocat pierderi Ucrainei și poporului ucrainean. A prelungit distrugerea și moartea în zona frontului, a relansat, practic, războiul, în condiții dezavantajoase. Nu e doar vina lui, firește. Trump și Vance, obișnuiți cu măcelul în platourile de televiziune, erau pregătiți să-l calce în picioare de cum a venit. Dar incapacitatea de a vorbi o engleză bună și a da replici corecte în limba agresorului a transformat totul într-un dezastru. Nu te poți abține să te întrebi: cîte o fi pierdut România din cauza unor inși proțăpiți la vîrful ei, care nu s-au deranjat să învețe engleza?
Vocea internațională a unei țări e din ce în ce mai importantă, iar această voce are nevoie de o exprimare decentă în limba engleză. Pînă nu înțeleg asta, partidele care-și trimit liderii în vîrful țării arată doar dispreț pentru soarta României. Engleza e un amănunt, e adevărat, dar absența ei e dovada inculturii, lipsei de educație și imposturii. După decenii de muțenie și bîlbîială, România merită un sunet superior.
Numai că șansele să primească așa ceva sînt mici, cel puțin la alegerile prezidențiale. Călin Georgescu, de pildă, vorbește o engleză infantilă, din vechiul Comerț Exterior, plină de greșeli, ce pare învățată la cursul scurt pentru ofițerii acoperiți. Crin Antonescu a petrecut zece ani la Bruxelles fără să știm dacă și-a îmbunătățit franceza de cafenea sau a început s-o rupă și pe engleză. Nicușor Dan e de așteptat să știe franceza, căci a făcut studii în Franța, dar profilul lui de comunicator îl recomandă către muțenia de tip Iohannis. Elena Lasconi vorbește engleza căznită a românilor aflați în excursie în Grecia, George Simion are mai mult tupeu decît vocabular, iar Victor Ponta nu știe încă dacă va candida.
Cele două ediții ale concursului prezidențial Vocea României, de pe 4 și 18 mai, vor fi cîștigate, în mod clar, de un afon. Iar publicul va aplauda iarăși, în următorii cinci ani, un artist al tăcerii. (catavencii.ro)
