E nevoie de comunicare politică, de PR politic? O știm de pe vremea lui Moise. Moise a știut ce trebuie să facă ca sa-și scoată poporul din robie. Avea însă o problemă: știa să comunice cu Dumnezeu însă era o catastrofă la comunicarea cu puterea, cu Faraon. Așa că și-a luat fratele Aaron care știa bine să-i transmită mesajele. Tot el transmitea mesajele lui Moise și poporului. Aaron – primul comunicator politic.
Vasile Ernu: Orice societate umană are nevoie de aceste instrumente. Însă ele trebuie cunoscute şi păstrate în cadrul lor inițial. În momentul în care-şi depășesc domeniul, devin niște instrumente periculoase. Ele ar trebui practicate cu modestie şi responsabilitate. Din păcate nu avem o istorie a comunicării politice din România. Dar să zicem câteva cuvinte.
De epoca Iliescu și Constantinescu nu-și mai amintesc nici cei născuți în vremurile materialismului dialectic. Iar ce ne amintim este deja reciclat la mâna a 4-a: mituri la mituri. Și vorba chinezului: iar pentru a trage concluzii e prea aproape de noi.
Epoca Băsescu a fost determinată ca o formă de comunicare politică a Președintelui.. să folosim o metaforă: paharul prea plin. Atât de plin de tot – de la imagine, vorbe, acțiune – în cât curgea pe din afară. Stropea tot. Și nu era nevoie de echipă de PR și comunicare în forma actuală căci în rolul Președintelui era un personaj care efectiv umplea tot.
El conducea, el mergea la chefuri, el încălca toate convențiile de comportament și comunicare – efectiv nici cei puși să-l protejeze nu făceau față. Președintele Băsescu era un fel de Marinarul Popeye balcanic și vulcanic. Oare mai știu cei mai tineri cine e Popeye? Doar că în loc de spanacul magic el avea nevoie de Whisky. Era marinar, golan, administrator, organizator, combinator, chefliu, de gașcă – nu-i lipseau vorbele în niciun context.
A fost genul de președinte cu care te bați și după care mergi la crâșmă să bei: te bați ca să te împrietenești. Îl poți ură dar în suflet îți e simpatic pentru că te regăsești măcar puțin.
Nu mă refer la conținut și politici ci strict la comunicare.
Președintele Băsescu era suficient să iasă din casă și presă avea de lucru permanent – lucra pentru el. Comunicarea lui oficială era mai degrabă ocupată de partea oficioasă de a trimite mesaje și mai ales de reparațiile comunicării pline de gafe care în România multe lucrau în folosul președintelui. Oamenii se identificau cu gafele lui: era uman.
PR-ul politic profesionist din jurul președintelui era un soi de retuș: trebuia să șteargă urmele de vin sau whisky de pe fețele de masă căci el ca și comunicator era paharul mereu prea plin și stropea tot. Săreau stropii și prin ecran peste spectatori. Cine a prins epoca mai are încă stropi pe maiou de la Băse marinarul.
Odată cu președintele Iohannis intrăm în altă epocă comunicațională. Președintele sas – impus de ”lumea bună” ca mare salvator – este opusul lui Băsescu. El vine cu paharul gol și nu doar gol ci și fără meseni: puterea care vorbește prin tăcere și un Cotroceni bântuit de unul care tace.
Modelul de comunicare a lui Iohannis este – tăcerea. Nu scoate un sunet nici măcar cât ușa dulapului săsesc care mai scârțâie. E o tăcere profund disprețuitoare pentru tot.
A rostit în 10 ani un singur cuvânt pe care l-au reținut cetățenii Republicii: GHINION! Nu a vorbit, nu a dat conferințe de presă – decât câteva aranjate – nu a comunicat decât ceva mort, sec – GHINION.
Mai vedeam rar câte o poză – cele de golf: un joc care pentru cetățenii români obișnuiți e ceva SF de pe altă planetă. Și ne mai recomanda ”elitist” să facem vacanțe de schi: era și în programa școlară – cum sună asta pentru o populație care peste 70% nu-și permite o vacanță. El a venit parcă să adeverească toate etichetele atribuite de români sașilor – multe pe nedrept.
Ionannis a domnit 10 ani și a dat un singur comunicat cu un singur cuvânt: GINION! Aceasta este cam toată moștenirea plăieșului de la Sibiu.
A tăcut cu dispreț 10 ani: și a fost suportat că ”așa trebuie”!: GHINION.
Acum pe scenă apare Nicușor Dan. Voi încerca să fiu neutru pentru că e la început de drum și sperăm cu toții să avem un Președinte bun, eficient și mai ales un ”președinte al tuturor românilor”, nu doar al echipei de PR și a celor de festivaluri cool, adică scumpe.
Acum se configurează un PR politic care are profunde rădăcini în industria corporatistă de marketing & publicitate. Acolo avem destui oameni buni – mai ales fete excepționale care pot vinde și mărar pe post de prafuri salvatoare. E o tehnologie avansată care se învață nu greu dar trebuie niște abilități, ficați de fier și destul cinism.
PR-ul, publicitatea, comunicarea din această zonă face parte din aceeași poveste cu teoria conspirației. E o comunicare care vinde ideea că niște oameni isteți din spatele unei realități pot construi o imagine care poate produce o realitate. Am mai scris pe subiect – nu mai repet.
Adică o echipă vine și spune: cum construim o imagine în care poporul să creadă x, y, z indiferent de care e realitatea din spate. Asta merge bine când ai obiecte, lucruri sau un anumit tip de evenimente. Devine mult mai complicat când e vorba de politic.
În comunicarea politică pe lângă tactică și strategie – la noi deseori e abandonată strategia că, na, e mai complicată – mai ai și problema de conținut real. Adică ai ecran dar ai și frigider iar frigiderul bate imagine de pe smartphone.
Bun, specialiștii în comunicare pot construi imaginea unei ”marionete perfecte” care șă acoperă ”realitatea” care poate fi lăsată pe mâna unor specialiști care acționează din umbră.
Dar în democrație – fie și formală – președintele ales trebuie să joace rolul interfeței dintre ”problemele reale” care deranjează electoratul și comunicarea cu acest electorat care este foarte divers și foarte complex: unii sunt deranjați că nu au unde duce sticla eco și alții că le moare copilul în maternitatea care nu are condiții de bază, altul se plânge de pistă de bicicletă iar altul că-i moare vaca etc Unii se bat cu fundul de noroi la Electric Castle că a venit ploaia și nu au cizme de cauciuc – alții că ploaia le-a luat casa, vaca și toată agoniseala. etc etc
În acest moment se pare că strategia de comunicare e una a unui Președinte care vorbește prin imagini: cumva în trendul dominant tehnologic al noii generații. Un soi de Selly dar fără cuvinte multe. Nu știm ce gândește asupra problemelor cu care ne confruntăm dar sparge ecranul cu imagini spectaculoase, frumoase, duioase, armonioase. Ce mai – te lipești de ecran de dragul lor.
Merge președintele la Viena – nici nu mai știm cu ce ocazie și care erau temele: dar aveam 1001 de imagini cu familia, copii, ținutele toate făcute vizibil după o schemă, bine regizate, profesionist și vândute ca imaginea unui nou tip de guvernare. Poze multe, chiar în exces mai ales prin folosirea prea mult a imaginii copiilor în context geopolitic. Mă rog: acolo se vede mănă de profesionist în comunicarea de advertising & marketing și mai puțin politic. Politicul e doar peisajul – cadrul de desfășurare.
Mă rog, înțeleg că trebuie să dea bine ”noua familie” în contextul unui public tradițional care e obsedat de ”familia tradițională”. PR-ul a decis să dea in exces – să ia tema de la suveraniști și să o împingă spre publicul ”cool” cu extensii spre cel larg.
Poza frumoasă și armonioasă ca formă de guvernare a noului Președinte.
Zilele astea se repetă. În timp ce țara e pe un butoi de pulbere cu probleme grave – inundații Broșteni, educația pe punctul de a se bloca anul școlar cu profesori care anunță grevă generală, cu Pilonul 2 care anunță nemulțumiri în masă, cu impozite și tăieri cinice spre zona precară și fragilă, cu frământări geostrategice Trump -Putin – Ucraina etc etc – Președintele ne este prezentat într-o vizită privată, idilică, nevinovată la Festivalul Lupilor în Basarabia – zona Orhei: Disneyland-ul etno moldovenesc.
Ne este prezentat un fel de Președinte activist, ONG-ist totul împachetat ca în reclamele de traveling. Ba la un concert stând ”modest printre oamnei” alături, așa întâmplător, lângă președinta Maia Sandu. Ba la un foc, ba la o masă, ba la o biserică, ba o călătorie într-un sat unde întâmplător peste tot erau oameni în așteptare, cu pâine, sare și muzică Ba o călătorie prin codrii Moldovei cu familia. Aici mai toți au fața blurată mai puțin: Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău.
Toate aceste lucruri sunt făcute cu sute și sute de poze plus filmulețe bine montate și trimise cu o anumită regularitate. Totul e prefect regizat, construit și comunicat.
Gurile rele ar putea spune că președintele României a intrat primul în campania electorală din Republica Moldova: el a dat startul. O lună va fi pe acolo că e bătălie grea. Înțeleg.
E și asta dar e mai mult. E dreptul președintelui să joace aceste cărți doar că e bine să știe și riscurile.
Dar revenim la comunicare. Ni se transmite de cam o lună această imagine idilică aproape perfectă a unui președinte trăind într-o lume unde nu avem probleme.
Președintele nostru – care ar trebui să fie un președinte al unității naționale – comunică cu noi prin poze. Dar poze care au doar o realitate perfectă. Care nu e prea România noastră.
Comunicarea noului președinte este asemeni unei poze de călătorii al unui activist de mediu sau om ce face reclamă la diverse locuri pitorești pentru familii. Acele imagini perfecte ale familiilor de clasă mijloc, prospere, din orașele mari din România, când merg în vacanță: frumoase, perfecte, fericite.
E un PR politic de parcă toată România a intrat în vacanță pentru că totul e perfect.
Ideea de bază: proiecția unei lumi ideale a unui președinte ideal pentru noi – curând voim ajunge și noi acolo. Dar stați liniștiți la locurile voastre. Măcar 10 ani? România însă e prea pățită.
Doar că acest tip de PR care ia ochii clasei de mijloc urbane cu ”altfel de politică” și ”altfel de oamnei” intră în contrast radical cu realitatea din teren și mai ales cu violența și cinismul ”reformelor” Bolojan care lovesc dur în cele mai semnificative domenii ale societății.
Da, poți să te ascunzi câteva luni după aceste imagini idilice frumos regizate. Da, poți amâna confruntarea cu problemele și electoratul tău.
A propos de electorat: nucleul dur al președintelui Dan este de undeva 25 % – grosul este electorat de împrumut care doar i-a acordat credit din lipsă de altceva mai bun. Totul se poate ușor nărui. Norocul lui e că nu are contracandidat dar să nu mizeze mult pe acest fapt. Mai ales la ce guvern are: exploziv. Vrea anticipate? Brrrrr.
Ce spun în esență e următorul fapt. Înțeleg bine această ”perioadă romantică” de început. Înțeleg și mizele acestui PR – reclamă destul de facilă. Dar președintele nu are cum ocoli realitatea cu tot PR-ul din lume. Credința oarbă în comunicarea care la noi e aproape religie îi poate face enorm de mut rău pe termen lung.
Ba mai mult: un contrast puternic dintre imaginea perfect construită în jurul Președintelui și realitatea dură poate crea contrareacții violente. Vă spune unul care cam circulă mult prin rural și urbanul mic – unde locuiesc tot cetățeni români, dacă nu știați.
Prin contrast: realitatea comunică mult mai radical decât orice agenție de comunicare. Cu realitatea nu te poți bate. Frigiderul va fi mereu mai puternic decât propaganda reclamei politice și filmulețele de tik tok.
Oamenii flămânzi și nedreptățiți sunt înfuriați și răi: nămolul în care trăiesc la Broșteni nu poate fi spălat de o imagine de la Orhei oricât de frumoasă ar fi ea.
Imaginile ar trebui echilibrate. Iar cine călătorește prin România mult știe că lângă o imagine perfectă – și țara are destule – găsești și o pajiște de gunoi sau dărâmături. Acest tip de puzzle trebuie pus cap coadă.
Nu ar trebui ascunse rănile, problemele – iar președintele trebuie să fie și acolo: și acolo trăiesc cetățeni români nereprezentați. Nu îi vezi nici în poze dar mite în programul de guvernare.
Și da: grosul populației vrea să știe unde se plasează președintele față de problemele mari ale țării și crizele prin care trecem.
Băsescu când a tăiat în carne vie cinic cu mâna lui Boc nu s-a ascuns după poze cu apus de soare ci și-a asumat – asta i-a adus multă ură dar și respect.
Președintele, oricare ar fi el, trebuie să înțeleagă – și echipa lui cu atât mai mult – că el reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, interesele tuturor nu doar a unei mici grupări privilegiate. Nu avem toți bani de festivalul de la Orhei sau Cluj – dar toți ne permitem un Broșteni inundat.
Asta e România noastră pe care o urâm și iubim de nu se mai poate.
Adică mai simplu: vrem la o poză de la Viena și una de la Orhei, să pună și una de la Broșteni. Nu cerem prea mult cred….
Și totuși cum rămâne cu reforma în educație și pilonul 2? Ce părere are președintele? Acum că s-a întors odihnit de la Orhei ne poate lămuri?
Mulțumesc și spor la treabă! (sursa)
