Doru Bușcu – Homarii, caviarul și șampania etalate la Davos au făcut cunoștință, săptămîna trecută, cu noua îngrijorare a bogaților lumii: instabilitatea politică. Între o mușcătură din foie gras și o sorbitură de Château Margaux, șefii corporațiilor multinaționale s-au plîns de slăbiciunea liderilor politici, de mediocritatea și volatilitatea lor, de incapacitatea guvernelor de a asigura exploatării omului de către om un profit la fel de năpraznic ca pînă acum. Forumul Economic Mondial a fost mai bogat și mai trist ca altădată, adică a pus la un loc rente mai mari și mai nemulțumite cu birocrați mai incapabili, chiar dacă mai ușor de cumpărat. Preocuparea pentru soarta săracilor lumii a adus pe aeroportul din Zürich atîtea jet-uri private, încît se zice că însuși Klaus Iohannis și-ar fi dorit să participe la eveniment, ca să vadă ultimele modele.
În prăpastia tot mai mare ce se cască între bogați și săraci s-au turnat cele mai scumpe licori obținute din fermentația ideilor climatice, iar la focul cuvintelor de lemn s-au fript potîrnichi scoase de pe lista speciilor pe cale de dispariție. A fost un eveniment dedicat ipocriziei și lăcomiei corporatiste, la care liderii politici, convocați de instituția CEO, au jucat cu și mai mult zel rolul de chelner de bacșișuri mici.
Trecînd peste declarațiile de complezență legate de războaie, climă, dezinformare și Inteligență Artificială, se poate spune că singura neliniște a forumului a rămas scăderea ratei de creștere a profitului. Structurile suprastatale numite corporații multinaționale și-au anunțat, cu oarecare discreție, nemulțumirea față de incapacitatea politicienilor de a produce stabilitate și predictibilitate. Anul electoral 2024 aduce la urne aproape jumătate din populația planetei și există riscul de a apărea breșe de stabilitate chiar în teritoriile democrației, acolo unde își are centrul de operațiuni imperiul capitalului. Europa și SUA trec prin alegeri majore care pot schimba jocul conservator al influenței suprastatale exercitate de corporații, iar acest lucru poate încetini galopul marilor randamente, poate crește taxele și poate scădea imunitatea fiscală.
De aici și avertismentul nerostit al lumii corporatiste: vom interveni în acest proces. Așa cum arată destule precedente – atît pe plan internațional, cît și pe micul nostru plan național –, capitalul privat știe să intervină în procesele politice așa încît alegerile să conducă la guvernări care-l favorizează. Dacă lăsăm la o parte operațiunile de anvergură – adică loviturile de stat organizate în state înapoiate, războaiele pornite pentru dominația pieței hidrocarburilor și gherilele mediatice orchestrate prin rețele de agenți –, găsim chiar și în România, în palmaresul nostru mărunt, acțiuni care put de la o poștă a presiune corporatistă.
Avem companii multinaționale care pun presiune pe partide, pe Președinție și pe Guvern în interes privat. Unele șantajează cu blocarea intrării în Spațiul Schengen, altele amenință cu blocarea fondurilor europene sau degradarea rating-ului de țară. Sînt companii care folosesc ambasadele ca să intimideze guverne ușor de intimidat, după cum sînt multe altele care au investit bani și și-au trimis angajații, în frunte du directorii, în vîltoarea protestelor de stradă. Sînt companii care au puterea de a timora sau pedepsi lideri politici prin jocuri de influență la nivelul instituțiilor judiciare. Avem aceste fapte în trecutul și prezentul nostru, ele fac parte din ecuația proastei guvernări a României. Și e de așteptat ca, mai ales după nemulțumirile exprimate la Davos, anumite multinaționale prezente pe piața românească să joace activ la alegerile din 2024.
Într-un fel e dreptul lor, izvorît din natura globală a puterii. Multinaționalele pur și simplu o pot face. Mai ales că ele au o contribuție majoră la creșterea economiei, cu toate optimizările fiscale de care statul nu îndrăznește să se atingă. Mai ales că politicienii cu care interacționează nu sînt interlocutori pregătiți să facă față unei negocieri, ci populiști înapoiați, vulnerabili și tribali, dispuși să se gudure pe lîngă omul alb înarmat cu arme necunoscute, care-i oferă un șirag liniștitor de mărgele.
În România, corporațiile multinaționale nu au drept competitor capitalul românesc. Capitalul românesc e mic, dezavantajat de istorie și de fiscalitate, nesusținut politic, lipsit de know-how și nu poate concura cu o forță net superioară. Așa că aceste corporații sînt în competiție cu piața și cu statul, pe care le înving la fiecare încleștare. Lupta nedreaptă a posibilităților a dus la dependența masivă a pieței și a statului față de ritmul impus de multinaționale, de produsele și prețurile lor. E un fel de modernizare în genunchi, dar e singura formulă care, în absența competenței politice, reușește să țină economia pe pierdere mică.
Pe această slăbiciune a arealului românesc își bazează capitalul suprastatal profiturile record. Și e de așteptat să depună eforturi de păstrare a „stabilității“ care i-a asigurat creșterea. Prin urmare, cînd se pronunță pentru stabilitate, corporațiile prezente în România se referă, fără ocolișuri, la coaliția PSD-PNL. Preferința lor e deja exprimată, prin codificarea aceluiași cuvînt, de guvernele occidentale unde aceste corporații au compania-mamă. Ca niciodată pînă acum, PSD are ocazia nevisată de a se vedea sprijinit de corporațiile care, alături de alte forțe, la fel de democratice, l-au dat jos de la guvernare. E coșmarul domnului Iliescu, dar, în același timp, e polița de asigurare a partidului. Un verdict venit tiptil de la Davos, înfășurat în Prosciutto Toscano și presărat cu Royal beluga, din care va mușca și PNL.
Pentru restul României, care crede cît de cît în importanța votului, e un an la fel de prost ca toți ceilalți. (catavencii.ro)
