Cercetători de la Universitatea din Birmingham au anunţat marţi că au dezvoltat un nou test pentru depistarea COVID-19 care poate produce rezultate în mai puţin de cinci minute, informează agenția chineză Xinhua.
Noul test reduce metoda de testare la un singur pas şi foloseşte o metodă alternativă de amplificare denumită EXPAR (Reacţie de Amplificare Exponenţilă), a precizat universitatea, potrivit agerpres.ro.
Nou metodă poate reduce timpul de testare de la 30 de minute la mai puţin de cinci minute oferind rezultate exacte, a relatat presa locală.
Poate fi realizat folosind echipament standard de laborator, în comparaţie cu testele PCR (Reacţie de Polimerizare în Lanţ), care necesită temperaturi mai înalte pentru a separa catene de ADN ca parte din procesul de amplificare, potrivit universităţii.
Anunţul referitor la noul test survine în momentul în care Anglia intră într-un nou lockdown naţional începând de marţi, al treilea de la debutul pandemiei de coronavirus pe teritoriul Marii Britanii.
Scoţia intră de asemenea într-un nou lockdown începând de luni, la miezul nopţii, şi recurge la închiderea şcolilor până pe 1 februarie 2021.
Pentru ca viaţa să revină la normal, ţări precum Marea Britanie, China, Rusia şi Statele Unite au dus o luptă contracronometru pentru dezvoltarea unor vaccinuri împotriva coronavirusului, mai menţionează Xinhua. (sursa)