Astăzi începe concursul pentru ocuparea a 37 de posturi de director general la Casele Județene de Asigurări de Sănătate, instituții care au pe mână, în 2021, un buget de aproape 45 de miliarde de lei. Două treimi dintre candidați ocupă deja aceste funcții. În total, s-au înscris 60 de persoane, existând câteva județe în care postul este vânat de câte trei sau patru candidați. La polul opus, în trei județe nu s-a înscris nimeni.
Proba scrisă se va desfășura în această dimineață, la Spitalul Universitar de Urgență București, urmând ca, în maximum patru zile, să aibă loc un interviu al candidaților. Acesta din urmă le va testa cunoștințele teoretice, practice și abilitățile/competențele manageriale.
Conform Biroului de Presă al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, s-au înscris 60 de persoane, în trei județe (Dolj, Olt, Timiș) procedura fiind anulată deoarece nu a fost depus nici un dosar.
În 24 de județe (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu-Mare, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Municipiul București) candidează și directorii în funcție.
În 15 județe, aceștia sunt candidaţi unici (Alba, Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea, Municipiul București).
Concursul este primul din istoria Casei Naționale în care numele candidaților au fost secretizate, aceștia invocând GDPR.
Șefii Caselor de Sănătate au o putere financiară uriașă, gestionând deseori cele mai mari bugete dintr-un județ. Spre exemplu, în 2019, Casa Județeană de Sănătate Iași a avut un buget de 2,5 miliarde lei, în timp ce municipiul Iași, unul dintre cele mai mari din țară, de-abia a depășit 970 de milioane de lei.
Pe baza unor negocieri cu directori de spitale, patroni de firme din domeniu și medici, directorii generali împart sumele necesare pentru derularea activităților medicale din județul lor, în decurs de un an.
Bugetul pe acest an Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este de 44,8 miliarde de lei, fiind una dintre instituțiile publice cu cel mai mare buget din țară. (g4media.ro)
sursa foto: bihon.ro