Compania ungară MVM, deținută majoritar de stat, a ajuns la un acord cu E.ON, compania germană, pentru a achiziționa divizia de furnizare de gaze și energie electrică din România.
Tranzacția este condiționată de aprobarea unor instituții ale statului român și este așteptată să fie anunțată oficial în următoarele câteva luni, arată G4Media, citând “surse oficiale”
Printre alte companii interesate de achiziția diviziei E.ON s-au numărat și Romgaz, precum și OMV Petrom. E.ON Energie România, parte a grupului german E.ON, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze și energie electrică din țară, cu aproximativ 3,4 milioane de clienți.
Reprezentanții E.ON au refuzat să comenteze informația, în timp ce „reprezentanții MVM nu au putut fi contactați la numerele de telefon de pe site-ul oficial”.
Dacă acordul va fi aprobat de conducerile celor două companii, acesta va trebui să primească avizul Consiliului Concurenței, precum și al Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe.
În martie, compania germană declara pentru Economedia că face o „revizuire strategică a afacerii”. MVM este o companie strategică a Ungariei, controlată de guvernul condus de Viktor Orban, și a cumpărat în ultimii ani mai multe companii străine prezente pe piața ungară, inclusiv portofoliul local al E.ON în 2022.
De asemenea, companii din grupul MVM au avut colaborări comerciale în ultimii ani cu firma deținută de fratele premierului ungar, Aron Orban.
Piața de furnizare de energie din România a trecut prin câteva schimbări majore în ultimii ani, cu exituri importante ale unor jucători străini. Astfel, italienii de la Enel au vândut toate operațiunile din România către compania greacă PPC, iar cehii de la CEZ au cedat divizia de furnizare din România către fondul australian Macquarie, care ulterior a fost achiziționată de Premier Energy. (sursa)