Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) organizează o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale (UAT) şi instituţiile publice în cadrul Programului Rabla Plus, transmite News.ro.
Potrivit AFM, sumele alocate pentru etapa a II-a de înscrieri, organizată în perioada 22 iulie – 18 august 2024, sunt următoarele:
- 240.000.000 lei – pentru persoane juridice
- 120.000.000 lei – pentru UAT şi instituţii publice
Înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicaţia informatică a documentelor necesare, în limita sumelor alocate.
Instituţia anunţă că etapa a III-a se va derula în perioada 19 august – 19 septembrie 2024, sumele alocate fiind:
- 100.000.000 lei pentru persoane juridice
- 100.000.000 lei pentru UAT-uri şi instituţii publice
De asemenea, pentru persoane fizice vor fi alocate 100.000.000 lei în perioada 19 august – 25 noiembrie 2024. (sursa)