Președintele României, Nicușor Dan, a admis că pachetele fiscale propuse de guvernul condus de Ilie Bolojan ar putea avea anumite greșeli, însă susține că acestea vor fi corectate începând cu 1 ianuarie 2027.

El a afirmat, la Chișinău, că sfârșitul anului 2025 și anul 2026 vor fi ani dificili pentru români.

”Pe anumite chestiuni pot să am anumite opinii. Este un moment din care trebuie să ieșim, pentru că altfel economic pentru toată lumea va fi mult mai dificil și bineînțeles că în momentul în care iei măsuri sub presiunea timpului mai faci și greșeli.

Aceste eventuale greșeli le vom corecta începând cu ianuarie 2027. Noi mai avem 2025, patru luni cât a mai rămas din 2025, și 2026 care vor fi niște ani care vor fi dificili pentru români”, a precizat șeful statului.

El susține, însă, că veștile bune pentru economia românească au venit din partea agențiilor internaționale de rating.

”Vestea bună este că în iulie Fitch ne-a menținut ratingul BBB-, în august Standard & Poors ne-a menținut ratingul BBB- cu perspectivă negativă, dar a menținut nivelul la care eram înainte să vedem dimensiunea fiscală. Asta este vestea bună. O să urmeze în septembrie Moody’s. Sper să rămânem, de asemenea, la BBB-. Asta este o notă bună pentru Guvern”, a subliniat președintele.

Referindu-se la riscul căderii guvernului Bolojan, președintele a spus: ”În momentul în care toate partidele pro-occidentale sunt la guvernare, nu prea mai ai rezervă și atunci responsabilitatea tuturor e ca acest guvern să țină cât mai mult”.

Coaliția de guvernare s-a reunit duminică pentru a încerca să ajungă la un acord privind reforma administrației publice locale, singurul proiect din Pachetul 2 de reforme care nu a fost convenit până acum. (sursa)

Articolul precedentSenatul şi Camera Deputaţilor convocate în a doua sesiune a anului, de la 1 septembrie / Luni este aşteptat ca premierul Ilie Bolojan să vină în Parlament şi să asume răspunderea Guvernului
Articolul următorȘoferii vor plăti semnificativ mai mult pentru rovinietă de la 1 septembrie. Se dublează și costul amenzilor