Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul de lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Prin iniţiativa legislativă administratorii de drumuri sunt obligaţi să asigure iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate. Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul stabilirii obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate, informează News.ro.

„Administratorul drumului are obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate şi semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni şi suprafaţa carosabilului, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor”, arată iniţiativa legislativă.

Neîndeplinirea obligaţiei de către administratorul drumului public de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a cincea de sancţiuni, mai indică sursa citată.

De asemenea, „administratorii de drumuri au obligaţia de a se supune acestor prevederi la un an de la intrarea în vigoare a acestei legi în Monitorul Oficial, iar articolul cu privire la nerespectare intră în vigoare la doi ani de la publicarea legii”.

Camera a adoptat proiectul în calitate de for decizional şi prin urmare legea merge la promulgare. (sursa)

Articolul precedentÎn sfârșit, s-a folosit cuvântul corect! Șeful ANPC acuză Blue Air că șantajează statul român!
Articolul următorÎncă o investiţie gigant care trece pe lângă Oradea: Cea mai mare fabrică de baterii din Europa, în valoare de 7,3 miliarde de euro, va fi construită în Ungaria la Debrecen