Jumătate dintre români îşi petrec vacanţa de vară în România, iar ca destinaţie, 23% au ales să meargă la mare, aproape 20% la munte şi puţin peste 7% aleg să meargă la rude/la ţară, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank, în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, aproximativ 33% dintre români susţin că nu pleacă deloc în concediu în această vară, în timp ce 16,75% afirmă că îşi petrec vacanţa în străinătate.
În ceea ce priveşte rezervările pentru vacanţă, 57,5% dintre români au menţionat că se ocupă personal de acest aspect, 24% nu obişnuiesc să facă rezervări şi aproximativ 13,5% apelează la serviciile unei agenţii de turism. Sondajul arată că puţin peste 5% dintre respondenţi apelează la recomandările prietenilor şi cunoştinţelor.
La întrebarea „Câte zile îţi permiţi să mergi în vacanţă în această vară?”, peste 45% dintre cei care au răspuns sondajului au menţionat că vor merge 3-4 zile în vacanţă în anul acesta, 28,6% spun că au ales să petreacă şapte zile de vacanţă, circa 11% şi-au alocat zece zile, iar 15% că vor petrece 14 zile sau mai mult în vacanţă.
Cel mai important motiv pentru care românii merg în vacanţă este odihna (64%), în timp ce peste 35,5% dintre respondenţi declară că vor îmbina utilul cu plăcutul. Foarte puţini, sub 1% dintre români, au declarat că merg în vacanţă strict pentru cumpărături.
Peste trei sferturi (77%) din totalul celor intervievaţi au menţionat că strâng banii din timp pentru concediu, prin economii făcute pe parcursul anului. Totodată, 9% declară că se împrumută de la prieteni, aproape 7% spun că folosesc tichetele de vacanţă pentru plata concediului şi circa 5% că apelează la cardul de credit/overdraft. Doar 2% dintre români spun că primesc prime de concediu de la angajator.
Referitor la modul cum vor face plăţile în concediu, peste 38% dintre respondenţi susţin că vor achita cash şi circa 22% o combinaţie cash şi card, fie că sunt carduri de debit sau de credit. În schimb, puţin peste 17% vor plăti doar cu card de debit şi cash, aproape 6% doar cu card de credit şi 5% doar cu card de credit şi cash.
Conform cercetării, 42% dintre cei chestionaţi spun că anul acesta au un buget mai mic pentru vacanţă, cu 10% până la 30%, comparativ cu cel alocat anul trecut în timp ce, pentru unul din patru români, acesta este similar cu cel de anul trecut. Circa 10% dintre români vor aloca mai mult cu 10% – 30%, comparativ cu anul 2024.
Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion reprezentativ de circa 1.200 de respondenţi. O pondere de 58% dintre cei chestionaţi sunt salariaţi, peste 70% locuiesc la oraş, iar 40% au studii superioare sau postuniversitare. (sursa)