Ioan Mang, deputat PSD Bihor: Duminică a fost pentru prima dată în istoria democrației românești din ultimii 35 de ani când Ziua Marii Uniri a tuturor românilor s-a suprapus cu data alegerilor parlamentare.

Această alăturare fericită a fost una de bun augur: alegătorii au mers într-un număr mare să-și exprime opțiunea politică. Vreau să le mulțumesc și pe această cale tuturor cetățenilor, indiferent de etnia, orientarea lor politică sau de locul unde trăiesc, că au arătat că le pasă de viitorul lor și al României.

Peste 9,4 de milioane de voturi – însemnând 52,50 % – arată că democrația din țara noastră este una funcțională. Prin votul lor responsabil, românii au evitat două capcane majore: nu au aruncat țara în extreme, și au arătat că nu vor austeritate!

În același timp, această participare electorală aduce pentru viitorul parlament un plus de legitimitate. Este important că noii senatori și deputați au fost aleși de către mai mult de jumătate din numărul total al votanților.

Aceasta ar fi partea plină a paharului. Din păcate, trebuie să vorbim și despre partea goală și aici mă văd nevoit să mă refer la două aspecte: la fragmentarea votului și la creșterea curentelor extremiste și în România.

Nu mai puțin de 7 formațiuni și alianțe politice vor face parte din legislatura 2024-2028, cu scoruri între 6 și 25% din numărul mandatelor, ceea ce va face ca alcătuirea unei majorități parlamentare solide să fie o sarcină destul de dificilă. Există mai multe variante posibile, însă totul depinde de persoana noului președinte pe care românii îl vor alege pe 8 decembrie.

Din punctul meu de vedere și aici mă refer la a doua problemă de care am pomenit anterior, noua majoritate parlamentară trebuie coagulată cât mai repede în jurul forțelor politice de centru, pro-europene și pro-euroatlantice, astfel încât forțele extremiste care au prins avânt și în țara noastră să nu poată accede la putere și să influențeze negativ soarta societății românești.

Cred că la ora actuală, pentru o guvernare echilibrată și responsabilă, și care să se constituie cu celeritate, nu există altă variantă decât o coaliție formată în jurul PSD și a unui prim-ministru social-democrat. PSD a dovedit că rămâne cea mai importantă forță politică din România, cu cele mai multe voturi obținute din partea românilor. Cele peste 2 milioane de voci nu vor putea fi ignorate de nimeni!

În același timp, în toți acești ani, am dovedit că suntem singura formațiune care susține o Românie demnă și puternică în NATO și în UE și suntem singurul partid care acționează cu adevărat după valorile creștine naționale, adică cu dragoste față de cei din jur și solidaritate cu cei aflați la nevoie!

Am dovedit că știm să guvernăm pentru oameni și pentru a sprijini familiile tradiționale, că știm să luptăm pentru a crește nivelul de trai al românilor – să mărim pensiile, salariile, etc., că știm să facem autostrăzi și drumuri expres și, nu în ultimul rând, că știm să punem în practică politici publice care să dezvolte comunitățile locale, de la Bihor până la Suceava!

Așa cum văd eu lucrurile, pentru un viitor sigur și prosper, contează foarte mult ce alianță de partide va reuși să facă majoritatea. Pentru a asigura echilibrul și a continua pe linia dezvoltării, eu nu văd o altă soluție decât o coaliție PSD-PNL-UDMR, plus reprezentanții minorităților. Este o formulă politică rațională, formată din forțe politice moderate, care a mai funcționat în România și care a reușit să producă efecte benefice pentru țară și societate.

Cred că trebuie să evităm forțele extremiste, fie că vorbim de cele așa-zis suveraniste, fie că vorbim despre ”progresiștii” neomarxiști. Sunt convins că este singura formulă fezabilă pe termen lung și prin care putem să evităm haosul. Românii nu vor circ și scandal din partea guvernanților. Românii vor rezultate palpabile și cred că, în contextul politic rezultat în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie, o astfel de coaliție va putea gestiona în mod responsabil și echilibrat lucrurile! (sursa)

Articolul precedentFranţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Și Germania se află în impas politic
Articolul următorFumatul și țigările electronice, interzise în spațiile publice exterioare din mai multe țări