Startup-urile românești care vor să inoveze în domeniul educațional cu ajutorul inteligenței artificiale se pot înscrie într-un program de mentorat finanțat de Google, potrivit unui comunicat primit de StartupCafe.ro.

Cei interesați se pot înscrie AICI până la data de 24 mai 2024.

Pentru a ajuta firmele edtech să inoveze și pentru a permite oamenilor din întreaga lume să își atingă aspirațiile, s-a lansat programul Google for Startups numit Growth Academy: AI for Education.

Programul durează trei luni și oferă fondatorilor și echipelor lor workshop-uri personalizatementorat din partea experților, cele mai bune practici și oportunități de networking.

Participanții se vor întâlni de două ori în persoană cu ceilalți fondatori și cu mentorii Google, însă majoritatea programului se va desfășura online pentru a permite participarea unui număr mai mare de startup-uri.

Scopul acestora este ca aceștia să poată construi cu ajutorul AI-ului și să-și extindă soluțiile de educație și de învățare către noi piețe.

Criteriile de eligibilitate pentru programul Growth Academy: AI for Education sunt:

  • Companii start-up de la nivelul „seed” la „Series A”, cu sediul în Europa (inclusiv din România), Orientul Mijlociu și/sau Africa și care urmăresc să se extindă internațional;
  • Startup-uri care folosesc inteligența artificială pentru a adresa provocări din domeniul educației, inclusiv recalificare profesională, educație executivă, coaching și multe altele;
  • Să poată arăta și demonstra că au oportunități de creștere, precum un istoric clar de utilizatori și venituri;
  • Să aibă un produs sau serviciu scalabil, cu o piață semnificativă, dar și un model de creștere sustenabil.

Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe site-ul oficial.

Articolul precedentKourtney Kardashian bea lapte matern pentru a se vindeca de greață
Articolul următorCum arată tabloul economiei locale?