Cu 175.000 de soldați ruși gata să invadeze Ucraina, cuvîntul „patrie“ pornește în căutarea înțelesului său periculos. Patria din discursul ipocrit al naționalismului politic se dizolvă în frisonul militar ca o pastilă de tratare a disfuncției erectile într-un pahar cu apă. Oamenii care folosesc cuvîntul „patrie“ o fac pentru că nu-i silește nimeni, niciodată, să-și asume consecințele. Ei mestecă națiunea, țara și sacrificiul cu gura plină și apoi rîgîie cu ochii pe sondajele de opinie.
Dar să ne imaginăm că Putin alege să întindă coarda. Că dezlănțuie, din curiozitate, un război pe care știe că îl cîștigă, indiferent de sancțiunile declamative ale Occidentului. Așa cum arată realismul politic și militar, NATO va masa niște trupe în statele din flancul estic și atît. Dacă Armata Roșie izolează Odessa, dacă face joncțiunea cu Transnistria și blochează accesul Ucrainei la mare, așa cum ne explică generalii americani, România ajunge să aibă frontieră directă cu războiul. Și oricît de slabă și nepregătită ar fi conducerea statului, oricît de încrezătoare în aviația nord-atlantică, va trebui să apeleze la o mobilizare a rezervelor, fiindcă teritoriul unei țări se apără, pînă la urmă, cu soldați.
Scutul de la Deveselu nu și-a primit decît o treime din rachete, cele 17 avioane F16 zboară mai ales cînd nu plouă, fregatele „Ferdinand“ și „Maria“ se află în reparații, iar cei aproape 15.000 de militari capabili să intervină în caz de ceva trebuie răsfirați pe o frontieră de 356 de kilometri, de la Galați la Vama Veche.
Se va ajunge, așadar, la mobilizare. Și aici începe redescoperirea înfricoșătoare a cuvîntului „patrie“.
Incorporabilii și rezerviștii sînt, în majoritate, plecați la muncă în Occident. Acolo vor și rămîne. Ba, pe deasupra, e de presupus că-și vor chema și familia, ca s-o pună la adăpost de urgie. Mai mult, restul bărbaților apți de război, cei mai mulți fără să fi făcut armata, își vor pune întrebarea: pentru ce să lupt?
Pentru statul român, adică pentru Klaus Iohannis, pentru Guvernul PNL-PSD-UDMR și pentru Parlament? Pentru clasa politică, adică pentru Rareș Bogdan, Florin Roman și Florin Cîțu? Pentru Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose? Pentru Dan Barna, Dacian Cioloș și Nicușor Dan? Pentru George Simion, Diana Șoșoacă și Liviu Dragnea? Pentru Ciuma Roșie, pentru Ciuma Galbenă, pentru „Muie PSD“, pentru unguri și pentru partidele de intelligence? Să lupt pentru Justiție, adică pentru Macovei și Kövesi, pentru Coldea și Hellvig, pentru protocoalele SRI-DNA? Sau să lupt pentru noua Securitate, care a pătruns, cu ajutorul Parlamentului, în toate cotloanele vieții private, ale economiei, societății și politicii?
Aș putea să lupt pentru economie, și-ar zice tinerii chemați sub arme, dar economia e dominată, în proporție de 55%, de capital străin. Aș putea apăra băncile românești, dar ele reprezintă abia 36% din total, restul fiind bănci străine.
Românești sînt doar taxele și impozitele, salariile mici, alocațiile umilitoare și pensiile de mizerie.
Pentru toate astea, ba chiar și pentru pensiile speciale ale magistraților, securiștilor și politicienilor, aș putea să lupt. Aș putea apăra sistemul de sănătate aflat în ruină și educația făcută praf și pulbere, și încă multe alte lucruri ce merită apărate pentru că sînt românești, și-ar spune un român chemat sub arme.
Patria se ascunde tocmai în aceste întrebări cumplite. Chiar dacă o găsim în orăcăitul demagogic al naționaliștilor de ocazie, chiar dacă o vedem plimbată călare între Decebal, Horea, Colegiul Național de Apărare și George Simion, patria stă, de fapt, pitită sub un munte național de lașitate și prefăcătorie, ce-i are în vîrf pe politicieni.
Nu e nimic de apărat într-o țară din care au dispărut spiritul național, solidaritatea, competența, decența și respectul. Nu mai există patrie acolo unde sărăcia e instrument de guvernare, unde conducătorii au cultivat ura și dezbinarea, unde licuricii mari și mici cheamă guvernele la ordine și unde în loc de democrație există securism. Nu mai există patrie într-o țară distrusă cu rîvnă de politicieni, cei care au patria lor peste hotare, acolo unde-și țin averile și interesele, acolo unde se tratează cînd sînt bolnavi, acolo unde își vor lua tălpășița în caz că Putin hotărăște că distracția democratică a durat prea mult. (Doru Bușcu / catavencii.ro)
