Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis sâmbătă un mesaj tranșant statelor europene membre ale Alianţei militare, în contextul relaţiilor tot mai tensionate cu Statele Unite: „Încetaţi să vă plângeţi şi veniţi cu soluţii concrete”, relatează CNBC.
„Implicaţi-vă în dezbatere, nu prin plângeri, ci prin propuneri concrete,” a declarat Rutte în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, informează News.ro.
Liderul NATO a confirmat, de asemenea, că alianţa va stabili un nou obiectiv pentru cheltuielile de apărare atunci când membrii săi se vor reuni în iunie, la summitul NATO din Haga, Olanda. „Va fi o valoare mult mai mare decât 2%,” a spus Rutte, fără a oferi detalii suplimentare. (sursa)