În luna mai, prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului trecut, conform analizei Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.
Cele mai accentuate creșteri anuale, cumulate pentru ambele categorii de locuințe, au fost observate în Craiova (+16%), Sibiu (+15%) și Iași (+14%). La polul opus, cele mai temperate evoluții anuale ale prețurilor au fost consemnate în Brașov (+9%), București și Cluj-Napoca (ambele cu +11%).
„În cele mai multe orașe mari din țară, apartamentele vechi continuă să fie mai scumpe decât cele noi, în principal datorită amplasării în zone bine conectate și deja dezvoltate. Bucureștiul este cel mai bun exemplu, cu diferența de preț cea mai mare înregistrată în favoarea apartamentelor vechi, care beneficiază de o poziționare mai centrală. În contrast, doar în Craiova, Oradea și Timișoara observăm un fenomen invers – locuințele noi depășesc ca preț pe cele vechi, semn că în aceste orașe noile dezvoltări imobiliare câștigă teren și în ceea ce privește atractivitatea zonei”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare).
În Oradea, diferențele de preț dintre apartamentele noi și cele vechi se mențin ridicate. Prețul pe metru pătrat a fost de 1.872 de euro în cazul apartamentelor noi, respectiv 1.744 euro/mp pentru cele vechi.
O garsonieră de 40 mp s-a vândut, în medie, cu 74.880 de euro, în timp ce una veche a costat 69.760 de euro, rezultând o diferență de 5.120 de euro. Pentru un apartament cu două camere (55 mp), locuințele noi au avut un preț mediu cu 7.040 de euro mai mare decât cele vechi, respectiv 102.960 de euro față de 95.920 de euro. Diferența crește la apartamentele cu trei camere (75 mp), unde locuințele noi au ajuns la 140.400 de euro, cu 9.600 de euro mai mult decât cele vechi, care au avut un preț mediu de 130.800 de euro. Prețul pe metru pătrat a fost de 1.872 de euro în cazul apartamentelor noi, respectiv 1.744 euro/mp pentru cele vechi.

(sursa)