Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor de bază pentru personalul din învăţământ.
Salariile de bază pentru personalul din învăţământ vor fi majorate cu 20%, în medie, în anul 2024, în două tranşe: de la 1 ianuarie, respectiv din 1 iunie 2024.
De aceste măsuri vor beneficia aproximativ 350.000 persoane din sistemul naţional de învăţământ, personal didactic, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic.
Actul normativ stabileşte şi acordarea de majorări ale salariului de bază pentru unele categorii de personal bugetar din sănătate, cultură, muncă, agricultură şi statistică, precum şi pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instituţiilor prefectului.
Astfel, personalul din instituţiile din subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, din Institutul Naţional de Statistică, direcţiile judeţene de sănătate publică şi direcţiile judeţene de cultură, care în prezent este salarizat la nivel teritorial, va avea salariile de bază la nivelul administraţiei publice centrale, în două tranşe egale, arată comunicatul de presă al Ministerului Muncii.
Angajaţii din prefecturi vor beneficia de drepturi salariale aferente Secretariatului General al Guvernului, tot în două tranşe egale.
Ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv mai prevede şi echivalarea salariului de bază pentru personalul clerical din spitale cu cele acordate psihologilor din unităţile medico-sociale, conform sursei citate.
Adoptarea acestor măsuri asigură respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie acelaşi pentru tot personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii de muncă, indiferent de instituţia şi autoritatea publică în care îşi desfăşoară activitatea.
Sursa: Pro TV