Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că va fi lansat din nou în licitație contractul pentru construirea secțiunii Chiribiș-Biharia a Autostrăzii Transilvania și a precizat că perioada maximă de proiectare stabilită prin contract va fi de 6 luni iar cea pentru execuția lucrărilor va fi de 18 luni.

CNAIR SA a transmis la ANAP documentația de atribuire pentru lansarea procedurii de achiziție publică pentru PROIECTARE ȘI EXECUȚIE pentru finalizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borș, Subsecțiunea 3C2 Chiribiș – Biharia (km 30+550-km 59+100)”, a transmis CNAIR. 

Sursa citată a precizat că, după validarea documentației, CNAIR va putea lansa licitația propriu-zisă a contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor, scrie News.ro.

Subsecțiunea 3C2 (Chiribiș – Biharia), se întinde între km 30+550 și km 59+100 (28,55 km),  începe în zona localitatii Sînlazar (intersecția cu drumul național DN19E) și tranzitează o zonă de câmpie, între localitățile Mișca și Chislaz, unde DN19E (Chiribiș – Salard – Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km. 

Traseul continuă la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se înscrie din nou în lungul DN 19 E, între localitățile Sarsig și Haucești și intersectează DJ 767 (Tiglead – DN19E), la km 39+950. 

La km 40+980, traseul autostrăzii trece prin aria protejată Fegernic, pe o lungime de aproximativ l00 m, iar la km 41+319 intersectează DC42.  

Traseul autostrăzii ocolește la nord localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local situat la sud de localitatea Sălard. 

În continuare, traseul autostrăzii se îndreaptă spre granița româno-ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum național ce va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km. (sursa)

Articolul precedentNoi obligații pentru cei cu contract part-time! Ce trebuie să facă în fiecare lună
Articolul următorAglomeraţie la frontiera cu Ungaria înainte de minivacanţa de Sfânta Maria