La sfârșitul acestei săptămâni, la Paris, vor începe întrecerile Jocurilor Olimpice de Vară, un eveniment sportiv major, așteptat cu emoție și interes atât de către cei care vor performa în arene, cât și de publicul larg din întreaga lume.

Referitor la interesul publicului, compania de cercetare a opiniei publice Ipsos a publicat rezultatele unui sondaj pe care le-a realizat în 33 de țări cu privire la atitudinea față de Jocurile de la Paris din 2024.

Conform sursei citate, interesul pentru ediția din acest an este mai mare faţă de cea precedentă, ce a avut loc la Tokyo, în 2021. Cu o singură excepție, în toate țările care au fost incluse în ambele sondaje, din 2021, respectiv 2024, oamenii sunt mai interesați de actuala ediție decât de evenimentul din capitala niponă. Excepția este Turcia, singura țară unde interesul a rămas la o valoare constantă (56%).

În tendința manifestată la nivel global, 60% dintre români s-au declarat interesați de Jocurile de la Paris. Dar, doar 54% se declară și motivați de acest eveniment să facă sport (54%).

Pe plan global, nivelul mediu de interes generat de Olimpiada de la Paris este de 57%. Cel mai mare nivel de interes pentru evenimentul sportiv de la Paris este înregistrat în Asia: China (86%), Thailanda (77%), Indonezia (75%) și Filipine (72%).

În mod surprinzător, în țara organizatoare, Franța, doar 46% dintre cei intervievați sunt interesați de Jocurile de la Paris, deși se poate constata o creștere substanțială față de ediția trecută, când acest procent se situa la 32%.

Cel mai apreciat sport de la JO Paris 2024 este fotbalul, preferat de 28% dintre respondenții la nivel global, urmat de atletism, preferat de 26% dintre participanţii la studiu și gimnastică (20%). (sursa)

Articolul precedentPSD: Executivul a alocat un buget-record de 4 miliarde de euro pentru agricultură în 2024, cu 1,3 miliarde de euro mai mult decât în 2023
Articolul următorGrevă pe aeroporturile din Paris chiar în ziua în care încep Jocurile Olimpice