Florin Cîțu spune că Guvernul NU ia în considerare împrumuturi de la FMI: ‘Avem un buffer (rezervă, n.r.), ne ajunge pentru 4-5 luni, chiar mai mult.’
Ne întrebăm, de unde au apărut acești bani dacă luni de zile după preluarea puterii și domnul Cîțu și toată șefimea PNL se plângeau că ar fi găsit vistieria țării goală?
Florin Cîțu a anunțat, luni seara, la Digi 24, că guvernul PNL din care face parte nu ia în calcul, în acest moment, un eventual împrumut de la instituțiile financiare externe, cum ar fi FMI. Ministrul Finanțelor a precizat că România are o rezervă de bani suficient de mare pentru a face față cel puțin 4-5 luni. Curat miracol!
”În acest moment nu discutăm despre aşa ceva (un acord cu FMI, n.r.). Avem acel buffer de care nu ne-am atins, de aceea continuăm să ne finanţăm din piaţă, şi astăzi ne-am finanţat din piaţă, când găsim condiţii bune ne finanţăm, ca să facem aceste plăţi. Păstrăm buffer-ul pentru momente dificile, acordurile cu instituţii internaţionale sunt pe ultimul loc, dacă ajungem acolo. Buffer-ul ne ajunge peste 4 luni, 4-5 luni de zile, chiar mai mult, dar nu pot să dau cifrele exacte, pentru că sunt negocieri cu pieţele. Un acord cu instituțiile financiare externe este ultimul luat în calcul.”, a spus Florin Cîțu.