Senatorul bihorean Florian Bodog reacționează la știrea zilei de azi, potrivit căreia Comisia Europeană a trimis zeci de observații critice Guvernului României cu privire la PNRR. Iată ce a scris fostul ministru al Sănătății:
”Nu că nu ar fi fost grav și până acum, după un an și jumătate cu acești mincinoși, incompetenți și hoți de la PNL și USR, dar de azi este tragic!
Pentru a patra oară, Comisia Europeană retrimite mâzgălelie celor de la guvernare înapoi la București pentru că sunt făcute cu picioarele!
Asumată triumfal de Iohannis, Cîțu, Barna, Cioloș și Ghinea, iată că această maculatură își arată valoarea, ca de altfel și valoarea celor care au scris-o: ZERO.
Pe lângă că au trimis cu întârziere, pe lângă că li s-au retrimis ciornele înapoi, iată că acum, când peste câteva zile UE începe deja plățile către unele state, Guvernul Cîțu trebuie să se apuce de rescris.
PNL+USR ne-au dus la coada Europei și la vaccinare și la absorbția de fonduri europene. Așadar, nici ridicarea MCV, nici intrarea în Schengen, nici PNRR făcut cu capul, nici lupta împotriva pandemiei, nici susținerea IMM-urilor, nici alocații, nici pensii, nici creșterea salariului minim.
Până când îi mai răbdăm?” (sursa)