Presa din România a relatat recent cazul revoltător al unui grup de turiști români supus abuzului și umilinței în Spania – scrie senatorul bihorean Florian Bodog pe blogul său.
Astfel, mai mulți români care au zburat de la Cluj în Palma de Mallorca au fost opriți pentru controlul pașapoartelor la sosirea în Spania, deși România a intrat în „Air Schengen” de la 31 martie.
După aterizare, pasagerii au rămas surprinși când autoritățile spaniole le-au cerut să aștepte la o coadă mare pentru a le fi verificate pașapoartele.
Oamenii spun că nu li s-a oferit nicio explicație pentru această situație, iar un polițist de frontieră le-ar fi spus că „nu sunt europeni”.
Evident, scrie senatorul bihorean, nu putem echivala incompetența și xenofobia fățișă a unui angajat al poliției de frontieră spaniole cu o politică de stat, dar nici nu putem rămâne impasibili. Nu avem voie să rămânem impasibili!
De aceea, solicit Ministerului Afacerilor Externe dar și Ministerului Afacerilor Interne să clarifice urgent situația cu omologii lor spanioli, să solicite tragerea la răspundere a celor responsabili și să facă toate eforturile, pe canalele specifice, astfel încât aceste situații să nu se mai repete nicăieri în UE cu niciun român!
Statul român are, în mod cert, responsabilitatea de a-și proteja cetățenii de abuzuri, iar ca țară membră UE avem toate pârghiile necesare pentru a face asta. Doar dacă, nu cumva, la nivelul ministerelor relevante în dosarul Schengen, MAE și MAI, nu vom descoperi aceeași incompetență ca și cea dovedită de funcționarul spaniol… Dacă este cazul, cei trași la răspundere trebuie să fie, înainte de oricine, miniștrii de resort.
sursa – Declarație politică, Senatul României, 26.06.2024
Senatorul Florian Bodog i-a interpelat pe acest subiect pe miniștrii Odobescu (MAE) și Predoiu (MAI) pentru a i se comunica ce acțiuni au întreprins în cazul abuzului la care au fost supuși românii plecați în concediu în Spania, precum și ce măsuri de sprijin au în vedere pentru românii care ar putea să se găsească în situații similare.