Republica Moldova și Ucraina își vor putea începe curând negocierile de aderare la UE, în ciuda opoziției de până acum a Ungariei! Cum se vor derula însă negocierile?
Dan Alexe: Pentru a înțelege cum funcționează birocrația UE, un exemplu va fi suficient: în 2006, România își încheiase negocierile cu UE și avea nevoie de o simplă frază, într-un text oficial, care să spună că România are o “economie de piață funcțională”.
România nu avea în acel moment o “economie de piață”, cu atât mai mult o “economie de piață funcțională”. Ambasadorul la UE de atunci al României, Lazăr Comănescu, a reușit însă să facă să fire acceptată în textul final expresia: — “România poate să fie considerată că ar avea o economie de piață funcțională”.
Expresia “poate să fie considerată că” a satisfăcut pe toată lumea. Cei care considerau (pe bună dreptate) că România nu are o economie de piață au arătat că ea doar ”poate fi considerată că”… Ceilalți au pretins că de fapt are, pentru că textul așa spunea.
Cam acesta este nivelul lexical la care se situează uneori poziționarea strategică în negocierile cu UE.
Republica Moldova, ca și Ucraina, au de acum înainte în față un întreg câmp al creativității lexicale.
Târguielile continuă
Deocamdată, summitul UE de la Bruxelles continuă: cei 27 trebuie să-și rezolve mai întâi problemele privind bugetul intern. Există un acord larg între capitalele naționale cu privire la reducerile bugetare propuse de președintele Consiliului Charles Michel, care ar face să scadă contribuțiile suplimentare din partea statelor membre de la 66 de miliarde de euro la 22,5 miliarde de euro până în 2027.
Experții naționali se tot tocmesc în acest timp în culise asupra cifrelor exacte și vor prezenta liderilor o nouă propunere în timpul nopții.
Mulți sunt însă pesimiști cu privire la șansele de a ajunge la o înțelegere bugetară. Cea mai spinoasă problemă este amenințarea lui Orbán de a se opune celor 17 miliarde de euro în subvenții și împrumuturilor de 33 de miliarde de euro către Kiev, pe care UE le-a promis Ucrainei, la care se adaugă 20 de miliarde suplimentare în ajutor militar.
Procesul aderării: mulți ani de negocieri, fără un termen precis
Celelalte țări care au statutul de „candidate”, în afară de Ucraina, Moldova și Bosnia, sunt actualmente Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia și proaspăt adăugată — Georgia.
Deocamdată, însă, UE traversează de mai multă vreme ceea ce se numește „oboseala extinderii“. Populația UE, capitalele, partidele politice nu mai doresc o continuare a primirii de noi membri, în special țări sărace est-europene foste comuniste.
Procesul aderării este extrem de birocratic. Formalismul european poate fi extenuant într-atât procedurile sunt respectate cu strictețe și așa cum au fost formulate odinioară.
Apoi, nu există o durată precisă a negocierilor. Ele pot dura ani, iar teoretic chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este unul extrem. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE acum exact 60 de ani: în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005.
Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact in același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră in UE începând din 2013.
7-8 ani de negocieri a fost până acum media, odată primit statutul de candidat, pe care, dacă Moldova l-ar primi în curând, ar însemna să intre în UE, în cel mai bun caz, undeva spre 2030.
Desigur, se poate imagina că cei douăzeci și șapte ar putea crea o „procedură specială”, așa cum o cere Zelenski. Dar chiar și așa, UE este atât de complicată încât procesul tot ar fi foarte lung: negocieri între statele membre, acord unanim, ratificare a reformei tratatului de către Parlamentul European și de către cele douăzeci și șapte de parlamente naționale (sau prin referendum).
Experiența arată că e nevoie de cel puțin trei-patru ani pentru a modifica cel mai mic rând de text din tratate…
Aderarea Ucrainei, Georgiei și Moldovei la UE va fi un proces de durată
Pe scurt, fără a încălca legislația europeană este absolut imposibil ca Ucraina și Moldova să devină membri cu drepturi depline foarte rapid.
Cheful pentru o asemenea aderare pripită e cu atât mai limitat, cu cât, începând de la Tratatul de la Lisabona din 2007, articolul 42, paragraful 7 conține o „clauză de asistență reciprocă” în cazul unei agresiuni militare împotriva unuia dintre membri, după modelul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (NATO).
Cu alte cuvinte, o aderare imediată a Kievului i-ar pune de facto pe cei douăzeci și șapte într-o stare de război împotriva Rusiei… Ceea ce cam dă de gândit.
Negocierile de aderare se duc pe capitole
Negocierile, odată începute, se duc pe capitole, pe sectoare ale economiei, circa 30 cu totul. Negocierile cele mai complicate sunt în general cele din agricultură, siderurgie şi textile.
Nu toate capitolele sunt obligatorii. Moldova, de pildă, nu are pescuit marin.
Se pot ivi însă și piedici neașteptate din partea altor țări. Până în 2013, de pildă, negocierile cu Croația fuseseră blocate vreme îndelungată de micuța Slovenie, membru in UE din 2004, care avea o serie de dispute cu Croația, moștenite din perioada iugoslavă.
Slovenia are un drept de veto, ca toți ceilalți membri, in chestiunea extinderii, si a căutat sa obțină de la Croația cat mai multe concesii, in special un coridor lărgit in apele teritoriale din zona peninsulei Istria si in chestiunea unor fonduri blocate într-o fosta banca iugoslavă încă de la declanșarea războaielor din Balcani.
În sfârșit, există actualmente un consens tacit printre membrii UE că odată cu primirea Croației în 2013, acum aproape un deceniu deja, extinderea concretă a UE se va opri, cel puțin pe termen mediu. (g4media.ro)
