În timp ce americanii aleg azi între doi candidați (să nu ne amăgim!) foarte slabi, în timp ce Marea Britanie se avântă cu entuziasm spre o posibilă criză care va trage după ea multe alte state (datorită importanței economiei britanice la nivel mondial), în timp ce lumea se luptă să respire sub regimul criminal al noului coronavirus, în vreme ce regimurile dictatoriale devin tot mai agresive, Europa reprezintă, în fiecare zi, un spectacol al neputinței și al incompetenței greu de acceptat.
Nu. Europa nu a murit încă și nici nu trebuie să moară! Dar asta nu înseamnă că nu va muri dacă nu se schimbă CEVA, radical.
La nivel european, în vreme ce orașele europene cad unele după altele, pradă terorismului sau virusului, se discută dacă o pastila din carne sau din plante poate fi numită hamburger… Este, totuși, prea mult. (Doar că la mijloc sunt banii. Mulți!)
Europa, în acest moment, nu își poate apăra cetățenii nici de criminali, dar nici de covid. Și continuă să persiste în această neputință și în această incompetență, instituționalizate nu de ieri, nu de azi, ci măcar de la marea criză financiară din 2007, care a adus austeritate, șomaj, sărăcie și moarte.
Europa este paralizată. O dată, de ipocrizie. De faptul că flutură în stânga și în dreapta valori, când totul se reduce, în interior, la bani! Ori ipocrizia duce la lipsă de consistență și, evident, la pierderea direcției. Nu că UE ar avea, în mod real, o direcție…
Europa e paralizată. De nevoia de imagine. Goală. Lipsită de vlagă. NIMENI, pe planetă, nu poate lua în serios UE ca și actor politic global și nimeni nu o face. Pentru că UE nu are putere. Se vede mereu. Mai ales în relația cu Rusia. Și nici argumentul puterii economice nu mai ține loc de nimic. Pentru că Europa scade, când alții cresc. Se vede în relațiile cu China. Nevoia de a părea mereu, civilizată, face ca Europa să nu conteze. Pentru că toți inamicii ei știu că în spatele costumelor, a cravatelor, a obrazului proaspăt bărbierit, stau oameni fără curaj. Dar și fără putere.
Așadar?
Așadar, să nu ne grăbim să cântăm prohodul Europei. UE o ține tot într-o criză, de o formă sau alta, de la înființare. Dar asta nu înseamnă că poate continua așa la nesfârșit. Oamenii văd și, mai ales, simt, ce poate și ce nu poate face Europa pentru ei.
Iar în prezent, lucrurile nu arată bine deloc. Doar cu mesaje de solidaritate, cu ne rugăm pentru Viena, Nisa, Paris, Strasbourg, Londra sau alte orașe lovite, nimic nu se va schimba, în mod real, niciodată.
PS
În mod ciudat, mulți dintre cei care, pe Facebook sau Twitter, se roagă pentru orașele lovite de teroriști, sunt aceeași care scriu Dumnezeu cu d, sau care luptă împotriva afirmării originilor iudeo-creștine ale civilizației europene. Diferența dintre ei și teroriști este aceea că aceștia din urmă știu foarte bine cui se roagă.
