printreranduri.net: „Decizia bazată pe presiune sau pe crearea unui context în care oamenii sunt nevoiți cumva să se vaccineze nu este cea corectă. Vaccinarea este un act voluntar. De ce ne vaccinăm? Ca să oprim transmiterea unei boli. Ăsta e scopul vaccinării. Acum ce observăm? Că această vaccinare nu oprește transmiterea.” (Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, 01.02.2022)
Actualul ministru recunoaște implicit că oamenii au fost forțați de „contextul” creat de „autorități” să se vaccineze și că decizia lor nu a fost una bazată pe alegerea liberă. Când o guvernare – care se proclamă democratică – acționează într-un astfel de mod perfid, practic ea nu mai lucrează pentru popor, ci strict pentru menținerea și perpetuarea propriei sale puteri.
Revenind la problema vaccinului și declarația ministrului, se pune întrebarea logică: dacă nu putem opri pandemia, atunci de ce (să) se vaccinează astăzi oamenii?
Realitatea a demonstrat că noile generații de vacinuri – inclusiv cele „anti-COVID” bazate pe tehnologia mARN, descoperite într-un timp record și puse pe piață într-un timp suspect de rapid – au eșuat în misiunea lor. Ele nu au putut opri răspândirea variantei OMICRON! Deși rolul unui vaccin tocmai acesta ar fi trebuit să fie: să ne protejeze să nu ne îmbolnăvim și să oprească transmiterea (globală) a virusului! Să oprească pandemia! Noile minuni ale științei și progresului nu au reușit însă asta, în ciuda zecilor de miliarde de dolari și euro cheltuite pentru dezvoltarea și achiziția lor. Banii publici au fost cheltuiți, însă pandemia continuă! Norocul nostru este că noua tulpină, chiar dacă mai contagioasă decât precedentele, este mai puțin periculoasă.
Și dacă vaccinurile actuale nu au oprit transmiterea virusului, atunci, de ce unii încă mai insistă să administreze populației și doza booster, o doză ineficientă, ba chiar posibil contraproductivă? Să nu uităm că virusologul francez, câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină, Luc Montagnie (decedat cu două zile în urmă) a numit vaccinarea în masă în timpul pandemiei ca fiind „de neimaginat” și o eroare istorică și științifică care duce la „crearea de noi tulpini” și provoacă decese.
Statisticile ”oficiale” ale Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că în săptămâna 31 ianuarie-6 februarie, 51,4% dintre cazurile de COVID-19 confirmate s-au înregistrat la persoane nevaccinate, iar 48,6 la vaccinate. Așadar, diferența între cele două categorii este nesemnificativă!
Și dacă vaccinurile sunt ineficiente, de ce unii (lideri politici, UE, „autorități” guvernamentale și medicale) insistă să introducă vaccinarea obligatorie?
Știu că discursul oficial ne spune că vaccinarea ne scapă de spitalizare și de formele grave ale bolii, chiar și de moarte. În continuare se apelează la acest discurs al morții, iar noi, fiind speriați de ambele perspective (atât de boli, cât mai ales de moarte) și nefiind dispuși să ne asumăm riscuri*, acceptăm să ne supunem „eroilor” zilei, chiar dacă aceștia nu au fost întotdeauna cinstiți și onești în relația cu noi. Uităm însă un lucru elementar: cu toții murim! Și cu vaccin și fără vaccin. Nu scapă nimeni, oricât am încerca să evităm „finalul”. Nu există vaccin împotriva morții! Și, diin păcate, așa cum s-a dovedit până acum, nici împotriva Covid-19…
*Rata mortalității COVID-19 în România este de 2,44%, dacă ne raportăm la populația infectată (61.000 de persoane decedate din 2,5 milioane de infectați) și de 0,3%, dacă ne raportăm la întreaga populație rezidentă. Hai să recunoaștem că, dacă nu ar fi fost isteria provocată de „autorități”, o astfel de rată a mortalității nu ar fi trebuit să ne sperie aproape deloc!
Mai ales că nici nu putem fi 100% siguri pe raportările „autorităților”. Numărătoarea morților devine suspectă având în vedere că protocoalele medicale în vigoare nu disting între „mort de COVID” și „mort cu COVID”. De la începutul pandemiei şi până în prezent, în România, 86% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, INSP precizând că 93,3% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată! În aceste condiții, ipoteza că moartea a fost determinată mai degrabă de vârstă și aceste boli grave (cronice) și mai puțin de contaminarea cu SARS-COV-2, devine una plauzibilă, mai ales în lipsa autopsiilor, care în continuare sunt interzise de ”autorități”. Stăm să ne întrebăm, oare de ce?
Toate acestea ridică mari semne de îndoială privind acuratețea și corectitudinea statisticilor date publicității de niște ”autorități” care refuză transparența, în schimb, cer încredere oarbă! (printreranduri.net)
