Scurtă fu bucuria nebunilor. Ăia 80 de miliarde de euro de la UE s-au dus pe copcă. Iohannis nu ni-i mai dă. A vorbit între timp cu Ursula și cu Michel și a stabilit ca României să-i fie condiționate fondurile de situația statului de drept. De ce zic României? Fiindcă, deși această condiție le-ar privi pe toate cele 27 de state membre, e greu de crezut că ar îndrăzni cineva să rețină banii Germaniei, Franței, Olandei sau Austriei doar fiindcă mari corporații franco-germane mituiesc și fură din statele estice în complicitate cu guvernele, că mari bănci olandeze spală bani rusești sau că mari companii petroliere austriece desfășoară activități de corupție în țara căreia i-au luat resursele pe nimica toată.
Iohannis își joacă rolul de mîner de șurubelniță cu acel entuziasm inept al miniștrilor comuniști analfabeți din anii ’50, nimeriți la conducerea țării direct de la cazma, și care îi dăruiau Uniunii Sovietice nu numai economia, Justiția, armata și poporul, ci și dreptul de a ne disprețui.
Să fie prostie? Parcă nu e destul. Prostia singură, chiar în forma ei monomaniacală, pe care o vedem la conferințele de presă, nu poate juca atît de bine în paguba propriei țări. Iohannis repetă solemn cuvîntul corupție cu aerul că îl citește din evanghelie, iar ăsta e semnalul pe care îl așteaptă marile puteri de la statele-lacheu, înainte să le strîngă șurubul.
Corupția românească există peste tot, e o tară majoră a societății și trebuie combătută, asta e clar. Numai că mijloacele trebuie să fie legale și intențiile depolitizate. În România, de 15 ani, corupții sînt la PSD, fiindcă, din 2005, PSD nu a mai avut parchetele. Din 2005, PSD nu a mai avut Serviciile. Din 2005,PSD nu a mai avut judecătorii. Așa că, după ce aceste bresle au fost unificate sub Băsescu prin protocoale ilegale, truda lor securistă a scos la iveală doar corupții și penalii din PSD, de la ultimul primar pînă la prim-miniștrii Năstase și Ponta. Corupții și penalii de la PNL, PDL sau PMP, de la ultimul primar la fostul președinte Băsescu și, apoi, pînă la președintele în funcție Iohannis, au rămas „în nelucrare“. La fel cum a rămas ocolită de anchete și verdicte, ocrotită de prescrieri, rețeaua justițiarilor securiști ai Monicăi Macovei, cu dînsa în capul listei.
Anticorupția pe care o poartă Iohannis în loc de minte e o farsă politică violentă, un instrument stalinist utilizat în dauna democrației și, în același timp, un buton lăsat cu bună știință la îndemîna marilor puteri, pentru exercitarea presiunilor politice și economice fără de care marile puteri n-ar fi mari puteri.
Fiindcă veni vorba, marile puteri sînt, în raport cu statele primitive de la periferie, ceea ce e soarele pentru turiști. Iradiază căldură, dar, în același timp, prăjesc. SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda au ajuns să conducă și să modeleze lumea pe baza primatului militar și economic, smulgînd resurse, anexînd teritorii și state, cucerind, prin comerț și război, dominînd prin capital și etică protestantă, invadînd și dizolvînd popoare, în numele profitului, al forței și al spiritului naționalist.
E o mare șansă pentru România că a apucat de un colț al feței de masă la care mănîncă stăpînii lumii. Numai că apartenența formală la UE și la NATO reprezintă, mai degrabă, diplome de încurajare decît certificate de egalitate. Noi am citit greșit aceste documente, așa cum am citit întotdeauna semnele istoriei și ocaziile politice. N-am calculat bine distanța față de soare, fiindcă n-am avut pentru asta nici marinarul, nici politrucul neamț, nici profesorul de geologie și nici măcar bolșevicul potrivit. Noi nu sîntem egalii și nu vom fi vreodată egalii acestor națiuni mărețe și ambițioase, hrănite cu mitul propriei supremații. Dar putem avea inteligența bunului plasament, putem găsi distanța potrivită între căldură și prăjeală.
E în logica marilor puteri occidentale – a UE și a SUA – să ceară, să dorească pîrghii. La adăpostul frazelor asiguratoare, îmbibate în democrație, drepturi, libertăți și lege, ele fac ceea ce au făcut întotdeauna: domină, exploatează, profită, fiindcă asta e natura sănătoasă a succesului lor.
Noi, în schimb, le oferim, în loc de negociere, obediență. Slugărnicia bazată pe sprijin politic de la Berlin, de la Washington, de la Paris e o afacere națională proastă, pentru că denaturează democrația, suveranitatea, ignoră interesul celor care plătesc taxe și aduce beneficii punctuale doar unui grup politic. Avem de achitat facturi către Occident, e adevărat, dar să ajungem să ne neglijăm cu totul, să uităm de negociere, de profit și de demnitate națională e prea mult.
Acum o sută de ani, cînd România pierdea războiul și două treimi din teritoriu, clasa politică românească s-a făcut luntre și punte și, la capătul Tratatului de la Paris, a obținut o țară de două ori mai mare decît existase la început. Atunci, nimeni n-a mai ținut cont de partide, de afaceri, de ura care bîntuia guvernele și Opoziția. Atunci, inteligența politică a românilor a strălucit pentru un secol întreg. S-au apărat noile granițe, dar și demnitatea națională, s-a discutat aproape de la egal la egal cu mai-marii lumii. A fost o mobilizare nemaivăzută. S-au cheltuit averi și s-au vîndut moșii pentru a finanța articole în presa occidentală, s-au înființat agenții de propagandă la Berna, Londra și Paris, s-au plătit femei și s-au dat petreceri pentru generalii care negociau hărțile. Un ministru s-a făcut mason doar pentru a-i putea vorbi premierului englez din aceeași lojă. O regină l-a fermecat pe Clemenceau. Un stolde prințese ușoare, aduse cu trenul de la București, și-au pus la bătaie frumusețea.
România a fost condusă atunci de oameni educați și pragmatici, care i-au negociat interesele în mod strălucit și care au stîrnit respectul marilor puteri prin tenacitatea, cultura și patriotismul lor. Practic, marele nostru noroc a fost că, între politicieni, n-am avut pe nimeni de talia lui Klaus Iohannis.
preluare din catavencii.ro / autor – Doru Bușcu
