PNL vrea să aducă în fruntea țării un președinte apevist. E tradiția dreptei, zic ei, după ce dreapta a ținut zece ani la Cotroceni un turnător la Securitate și apoi, încă zece ani, un prost înfumurat. Nicolae Ciucă ar fi al treilea tip de nenorocire pregătită de „forțele dreptei“ pentru următorul deceniu.

E amuzant că Nicolae Ciucă a început să creadă în destinul său și să-și ia impostura în serios. El crede acum că va cîștiga în fața lui Marcel Ciolacu, fiindcă „dreapta“ îl va susține. De aceea a și încălcat înțelegerea făcută cu privire la data alegerilor prezidențiale. Ciolacu le voia la 15 septembrie, ca să prindă anunțul cu mărirea pensiilor. Ciucă le vrea cît mai spre final de an, ca să fie nevoit Ciolacu să anunțe creșterile de taxe pentru 2025.

Ceea ce uită, însă, Ciucă e faptul că „dreapta“ e fărîmițată. Dreapta prezidențială mai poate arunca în ring jucători-surpriză, care i-ar mînca din scorul minim pentru turul doi. Dacă îl dăm la o parte pe Nicușor Dan, a cărui candidatură ar fi o lovitură grea, chiar dacă puțin probabilă, rămîne Elena Lasconi. Fosta protevistă a cîștigat Primăria din Cîmpulung la scor de maidan, se pregătește să preia șefia USR și să candideze la președinție. Lasconi poate deveni rapid un candidat exotic, viu și popular, care trece sticla și vorbește la obiect, ca în reportajele de televiziune. O femeie energică și matură, cu biografie muncită, în care se recunosc milioane de femei, va face un contrast edificator cu generalul Ăăă, plantat de Iohannis.

Ca și Ciolacu, Ciucă poate pierde voturi și la Mircea Geoană. Alegătorii liberali cu pregătire universitară nu pot să ignore distanța kilometrică ce le desparte candidatul de competențele internaționale. Sigur că Geoană va lua voturi și de la Ciolacu, dar nu atît cît să-l scoată din turul doi, căci PSD are de unde da.

Și chiar dacă, în ciuda acestor pierderi, Ciucă ar intra în turul doi, mai e un aspect pe care consilierii lui îl ignoră. Ca să coalizeze dreapta, PNL ar trebui să fie de dreapta sau măcar anti-PSD. Dar lucrurile stau exact pe dos: PNL e cît se poate de stînga și tovarăș cu PSD. Ministrul Boloș de la PNL crește taxele ca un adevărat socialist, iar singura măsură de dreapta de care își amintește lumea a fost crunta sărăcire a populației după ce ministrul Virgil Popescu de la PNL a liberalizat prețurile la energie în folosul băieților deștepți.

Socotelile lui Nicolae Ciucă pentru Cotroceni sînt mai degrabă greșite. Dar visul de mărire al unui impostor nu se împiedică niciodată de realitate. Realitatea, de fapt, a fost de mult izgonită din preajma lui. Ciucă trăiește într-o lume a amăgirii, învelit în suficiența lui Iohannis și amnezia propriei biografii, prezent în filmulețe americanizate (în care, preventiv, nu prea vorbește), semnînd o carte scrisă de alții și visînd la somnul de după masă și la popota de la Cotroceni. (catavencii.ro)

Articolul precedentAnunțul intrării în vigoare a e-TVA a creat confuzie și revoltă în piață. Economist: A fost pusă în dezbatere mai mult de formă
Articolul următorÎn următorii doi ani vom avea cel mai mare avans din istorie la numărul de kilometri de autostradă. Vom trece la 1.300 de kilometri! Ce va fi gata