De doi ani și jumătate, dacă nu mai bine, PNL s-a strecurat în cămara cu sloganuri a USR și i-a șterpelit placa aia cu „fără pensii speciale“. Rareș Bogdan, unul dintre spărgători, urlă încă din vremea alegerilor europarlamentare că nu mai durează mult și, gata, pensiile speciale devin istorie. Asta deși el însuși se gândește, în același timp, la frumoasa pensie specială care-l așteaptă după ce va termina unul, două sau trei mandate de europarlamentar, pensie ce nu poate fi eliminată – slavă Domnului – de la București.
Din 26 mai 2019, de când ni s-a spus pentru prima dată că, în baza noilor puteri investite în ei de către poporul alegător, îngerii lui Șică ne vor scăpa de pensiile speciale, am mai trecut prin trei runde de alegeri. Prezidențialele, e clar, nu puteau aduce schimbările necesare pentru a se elimina în Parlament pensiile speciale. Alegerile locale, de asemeni, n-aveau cum să influențeze pensiile speciale altfel decât prin apariția de noi pensionari speciali din rândul primarilor, trași pe dreapta de către electorat. În fine, s-a ajuns la alegerile parlamentare, cele care chiar puteau să pună în brațele PNL și USR numărul de voturi absolut necesar pentru a putea modifica legislațiile care au umplut țara de pensionari speciali.
Dar, ce să vezi, iar n-a fost să fie. S-au străduit, s-au scremut toți oamenii de bine ai deja fostei coaliții de guvernare și au reușit, în nouă luni, să elimine, dintre grămezile de pensii speciale, doar pensiile parlamentarilor. Culmea, deși asta era promisiunea USR și a PNL, legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor votată în februarie a fost inițiată de către PSD.
Încet-încet, s-a prins cam toată lumea că pensiile parlamentarilor nu erau decât o picătură în ditamai carafa. De exemplu, pensiile speciale ale primarilor încă nu au fost eliminate, ba, mai mult, recent legea a primit aviz negativ în comisii. Despre alte pensii speciale, de încep oamenii să le încaseze pe la 40 de ani, dacă lucrează în domeniul potrivit, ce să mai spunem? Că tuturor partidelor le-a și fost frică să se apropie, nu doar să se atingă de ele. Păi ce, te iei de pensiile judecătorilor, procurorilor, oamenilor din Servicii și ale altora ca ei fără să te temi că s-ar putea s-o pățești, la un moment dat?
Ei bine, odată cu desemnarea lui Nicu Ciucă drept premier, am înțeles cât se poate declar că povestea cu eliminarea pensiilor speciale s-a oprit înainte de a începe cu adevărat.
Adus în Guvernul Orban de către Klaus Iohannis, Nicolae Gh. Ionel Ciucă a fost luat în brațe de către Șică și cocoloșit cum se cuvine. Deh, faci tot ce este necesar ca să ții fericită marioneta tătucului. Orban s-a dat peste cap și a cheltuit instantaneu, în primele zile de guvernare, miliardele cerute de Ciucă pentru armament. Apoi s-a dat elegant la o parte din calea viitoarelor achiziții, lăsându-l pe Ciucă să-și facă de cap cum a dorit. Când Moș Teacă a prins gustul politicii, Șică l-a pus cap de listă pentru Senat, prin Oltenia. Când Ciucă a vrut să se joace de-a salvatorul nației, Șică nu a fost îndeajuns de civil încât să-i refuze damblaua și să lase campania de vaccinare în seama Ministerului Sănătății, ci a acceptat să o dea armatei. Și tot așa.
Ei bine, zilele astea, când se lucrează la noul program de guvernare, premierul desemnat, moștenit de către români de la preaslugarnicul Șică, scoate cu discreție din discuție orice eliminare a pensiilor speciale. Nu de alta, dar cum să lupte el împotriva lui însuși? Căci, pensionat la 52 de anișori (acum are 54), tânărul Moș Teacă are o frumoasă pensie specială (zisă și „de serviciu“) de 18.000 de lei lunar, adică 216.000 de lei pe an. Și-o fi sacrificat generalul Ciucă viața prin teatrele și circurile de operațiuni, s-o fi jertfit, dar până aici, până la pensie. În rest, din reformă în reformă spre victoria finală.
Patrick Andre De Hillerin / catavencii.ro
