Joi, Curtea Constituțională a României va soluționa contestațiile depuse de Cristian Terheş de la Partidul Naţional Conservator Român şi Sebastian Constantin Popescu, de la Partidul Noua Românie, ambii candidați la alegerile prezidenţiale, privind anularea rezultatelor din primul tur al alegerilor, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul CCR.
Şedinţa este programată pentru ora 11.00, potrivit reprezentanţilor CCR.
Rezultatul alegerilor din 24 noiembrie a fost stabilit în urma unei fraude comise de candidatul independent Călin Georgescu care „a înșelat electoratul printr-o campanie masivă în mediul online”, a scris candidatul Sebastian Popescu de la Partidul Noua Românie, în contestația depusă la CCR, publicată de Digi24.ro.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a declarat în contextul discuţiilor privind rolul aplicației TikTok, deținută de o companie chineză, în victoria candidatului independent Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a recomandat instituţiilor publice, încă din 2023, să interzică TikTok şi că monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin manipulare de algoritmi nu intră în atribuţiile instituţiei.
De asemenea, DNSC a subliniat că în perioada alegerilor a colaborat cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru a preveni atacurile cibernetice asupra infrastructurii electorale.
Coaliţia Vot Corect a publicat raportul de monitorizare a alegerilor din 24 noiembrie, în care se arată că AEP a fost sesizată pentru demararea urgentă a unui control, iar ANCOM pentru iniţierea unei investigaţii, prin colaborare cu Comisia Europeană cu privire la campania Tik Tok desfăşurată de candidatul Călin Georgescu.
Coaliţia Coaliţia Vot Corect arată că rezultatele au fost surprinzătoare inclusiv pentru majoritatea actorilor politici cotaţi cu şanse ridicate de a intra în cel de-al doilea tur de scrutin, deoarece vizibilitatea lui Călin Georgescu în peisajul electoral mainstream a fost foarte redusă, campania sa fiind bazată într-o mare măsură pe promovare considerată inautentică pe platforma Tik Tok şi pe lipsa finanţării campaniei, ceea ce ridică semne de întrebare. (sursa)