Directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că seismul din Arad de 5,2 Richter a avut o intensitate de 7 grade Mercali în epicentru și s-a simțit cu o intensitate de 6 în zona Aradului. Conform acestuia, astfel de intensități pot să provoace pagube materiale, însă nu însemnate.
„Cutremurul a avut intensitatea în epicentru de 7 grade Mercali, el s-a simțit în zona Aradului cu o intensitate de 6, ceea ce poate să producă pagube sau anumite crăpături în pereți sau căderea coșurilor de fum, dar nu pagube însemnate.
Poate să avarieze clădiri care nu au fost întreținute sau sunt în stare de degradare.
De asemenea, cutremurul s-a simțit în Ungaria. După cum văd, la Cluj-Napoca s-a simțit cu o intensitate de 4, la Oradea de asemenea. S-a simțit și în Timișoara cu o intensitate de 5-6. Deci cutremurul a fost destul de puternic ca efecte și ca intensitate”, a spus Ionescu.
Întrebat de ce la Arad cutremurul s-a simțit ca și cum ar fi avut 6 grade, Ionescu a explicat că este vorba de intensitatea cutremurului și nu de magnitudine:
„6 e intensitatea. Intensitatea arată efectele cutremurului, pentru că în epicentru a fost de 7 – intensitatea pe Mercali. Magnitudinea reprezintă energia degajată în epicentru și ea nu se modifică cum se modifică intensitatea. Intensitatea scade cu cât te distanțezi față de epicentru”, a explicat directorul INFP.
„Este posibil să se producă replici”
„Acest cutremur poate să destabilizeze și alte falii din zona Banatului pentru că toată zona cuprinsă din zona Crișanei până în Sebia este fărâmițată de falii mici și falii care pot să producă cutremure de magnitudini 5 sau mai mici, sau mai mult de 6 cum a fost cutremurul din ’92. (…) Cutremurul de acum este la nord față de cel din 22.05, de 4,4. Este posibil să se producă replici. Replicile sigur se produc, acum nu știm exact de ce intensitate vor fi, dar acest tip de cutremure și, mai ales cutremurele de această magnitudine produc replici.
Colegii mei se ocupă acum de definitivarea parametrilor acestui cutremur și, după aceea, se vor ocupa de localizarea replicilor și apoi vom vedea care e numărul lor și continuăm să inventariem.
Replicile, în general, sunt mai mici. Nu știm exact care e acțiunea în zona respectivă, acum. În Târgu Jiu au fost peste mie (n. red. – replici), aici, față de cutremurul de 4,7, primul din zona Aradului, a avut în jur de 20 de replici. Nu ne așteptăm la ce s-a produs în zona Târgu Jiului.
Replicile, așa, comparate cu vechile cutremure nu au fost atât de multe ca în Târgu Jiu sau în zona Galați”, a mai spus directorul INFP la Digi24. (sursa)