Dan Panaet: Am observat recent un mod foarte filosofic al chelnerilor de a-ți lua comanda. „Oare doriți ceva de băut?“ Nu te-ntreabă dacă vrei să bei ceva. E mai mult o curiozitate, o interogație pe care o lansează de dragul cunoașterii. Ipotetic vorbind, oare ați vrea și ceva de mâncare? Nici nu pare că întrebarea e pusă într-un restaurant sau pe o terasă aglomerată, unde picolii șterg frenetic mese și ospătarii jonglează cu cinci platouri de cârnăciori. Pare că chelnerul nostru stă culcat pe spate, pe o căpiță de fân, și, privind visător la stele, se-ntreabă: Oare vreți și un desert? Oare vreți să vă mai aduc o bere?
Și e normal că apare felul ăsta de-a pune problema. E foarte ciudat să te-ntrebe chelnerul dacă vrei ceva de băut. E prea direct. E ca și cum te-ar întreba dacă ești șmecher. „Vrei ceva de băut? Aha, bun, deci de-aia ai venit aici. Eram sigur că pentru pileală. Și vrei și un meniu pentru mâncare, nu? Normal, că doar urlă foamea în tine. Pe-acasă nu mai mâncați, pun pariu că-ntorc sania la voi în frigider.“ În plus, atunci când te-ntreabă dacă mai vrei o bere sună și puțin ca un reproș. Aproape că te simți vinovat că nu ți-a ajuns, că nu te mai saturi.
Întrebările chelnerilor trebuie, dimpotrivă, să fie ușor sfioase. Chelnerul vrea să stoarcă informația de la tine, dar fără să pară un bătăuș de la colțul străzii care te ia la trei păzește.
O altă strategie e să facă totul impersonal. „Se mai dorește o bere?“ Chelnerul nu e interesat de ce vrei tu, în nume personal. El doar ia pulsul acelei mese, chiar dacă uneori nu mai e nimeni în afară de tine. „Se mai dorește gheață pentru vin?“ „Da, sigur. Indiferent cine bea la masa asta la care-s doar eu, se dorește niște gheață. Nu pentru mine, ci în general, pentru umanitate. Eu poate că nici nu vreau gheață, dar cedez sub presiunea comunității din care fac parte.“
Oricum, vorba bună te ajută mult în viață. Contează enorm cum pui problema, cum te bagi pe sub pielea omului fără să pară că ai intenții ostile. Poate că și interlopii ar trebui să ia exemplu de aici. Oare ți-e cald cu toți dinții în gură? (catavencii.ro)