Libertatea: Europa a devenit din nou „epicentrul pandemiei”, după cum a avertizat recent Organizația Mondială a Sănătății, iar pe măsură ce numărul de infectări cu COVID crește, statele de pe continent adoptă măsuri pentru a-i convinge să se vaccineze pe cei care nu au făcut-o deja. Astfel, a început să se discute tot mai des despre vaccinarea obligatorie, măsură anunțată deja de Austria, dar respinsă de alte state, notează Euronews.
Deși în multe țări unele vaccinuri sunt obligatorii în cazul copiilor, cum este cel împotriva rujeolei, experții în etică spun că este mai dificil să impui vaccinarea obligatorie a adulților, relatează Euronews, care trece în revistă pozițiile exprimate până acum de statele europene în privința imunizării obligatorii anti-COVID.
Totul, în contextul în care, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe 1 decembrie că răspândirea bolii și ritmul slab de imunizare în unele părți ale UE fac ca varianta vaccinării obligatorii să fie un răspuns politic demn de luat în discuție.
Austria va impune vaccinarea obligatorie din februarie 2022
Austria este primul stat european care a anunțat că va institui vaccinarea obligatorie anti-COVID a populației începând din 1 februarie 2022. Anunțul a fost făcut de cancelarul Alexander Schallenberg – care a demisionat între timp – pe 19 noiembrie, la câteva zile după ce autoritățile anunțaseră un lockdown pentru nevaccinați, măsură care a fost extinsă în cele din urmă la nivelul întregii populații până în 13 decembrie.
Alexander Schallenberg spunea atunci că vaccinarea obligatorie este singura modalitate de a ieși din cercul vicios al valurilor pandemiei.
Grecia va amenda persoanele de peste 60 de ani care nu sunt vaccinate
Autoritățile elene au anunțat că cetățenii cu vârste de peste 60 de ani care nu se vor vaccina cu cel puțin o doză până la 15 ianuarie 2022 vor fi amendați lunar cu câte 100 de euro.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a justificat măsura prin faptul că 90% dintre decesele COVID se înregistrează în rândul vârstnicilor.
În luna septembrie, Grecia a impus vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale din sistemul public și privat de sănătate, iar recent a înăsprit restricțiile pentru cetățenii nevaccinați.
În Germania, vaccinarea ar putea deveni obligatorie la începutul anului viitor
Atât Angela Merkel, cancelar în funcție, cât și Olaf Scholz, care îi va lua locul pe 8 decembrie, s-au pronunțat în favoarea vaccinării obligatorii a populației, în condițiile în care Germania se confruntă cu un număr mare de infectări și este una dintre țările Europei occidentale cu cele mai scăzute rate de imunizare.
Olaf Scholz a spus că va avea loc un vot în Bundestag pe tema obligativității imunizării și că speră și crede că parlamentarii vor vota în favoarea măsurii.
Dacă va trece de votul din Parlamentul german, vaccinarea obligatorie s-ar putea aplica în Germania, cel mai devreme, din februarie 2022.
Italia extinde obligativitatea vaccinării la mai multe categorii profesionale
Italia a fost una dintre primele țări care a instituit obligativitatea imunizării anti-COVID a angajaților din sistemul sanitar. S-a întâmplat în luna aprilie, într-un efort de protejare a pacienților.
Între timp, regula a fost extinsă și în cazul altor categorii de salariați, cum sunt profesorii și personalul administrativ al școlilor, militarii și polițiștii, și se va aplica începând din 15 decembrie.
Autoritățile de la Roma nu impun regula la nivelul întregii populații însă înăspresc condițiile de utilizare a certificatului verde. Începând din 6 decembrie, italienii au la dispoziție „super-certificatul verde”, care va putea fi obținut doar de cei vaccinați cu schema completă sau care au trecut prin boală și va permite accesul în baruri, restaurante, săli de agrement și clădiri publice. În paralel, certificatul verde „normal”, adică pe care îl pot obține și cei testați, va fi necesar pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun.
Franța nu mizează pe vaccinarea obligatorie
Începând din luna septembrie, autoritățile de la Paris au cerut ca angajații din domeniul sănătății și îngrijirii, pompierii și lucrătorii din transporturi să fie vaccinați anti-COVID.
Salariații care lucrează cu publicul trebuie să aibă un permis de sănătate pentru a putea merge la serviciu, document care atestă că sunt vaccinați, au trecut prin infecția cu coronavirus sau au fost testați negativ.
Accesul la baruri, restaurante, săli de sport și multe evenimente se face, de asemenea, în baza certificatului.
În schimb, ministrul Sănătății, Olivier Véran, a spus că vaccinarea obligatorie nu este „alegerea făcută de Franța”, explicând că măsura ar fi mai dificil de aplicat în cazul adulților decât este în prezent la copii.
Regatul Unit nu cere vaccinarea populației generale
Angajații din sistemul de sănătate și asistență socială din Anglia vor trebui să se vaccineze anti-COVID până la 1 aprilie, după cum a anunțat recent ministrul britanic al Sănătății, Sajid Javid, în contextul înmulțirii cazurilor de infectare cu coronavirus.
Cu toate acestea, Sajid Javid a declarat într-un inteviu pentru BBC că nu crede că Regatul Unit ”va privi vreodată înspre” vaccinarea obligatorie a întregii populații, de vreme ce ezitarea în privința imunizării este scăzută în rândul britanicilor.
Suedia nu intenționează să impună vaccinarea obligatorie
Un purtător de cuvânt al ministrului suedez al Sănătății a declarat recent pentru Euronews că Guvernul de la Stockholm nu intenționează să introducă vaccinarea obligatorie.
De la 1 decembrie, însă, în Suedia este nevoie de certificatul verde, care atestă imunizarea, testarea cu rezultat negativ sau vindecarea de COVID, pentru participarea la evenimentele publice cu peste 100 de persoane, care au loc în interior.
Danemarca lasă fiecare cetățean să decidă în privința vaccinării
Prim-ministrul Mette Frederiksen a declarat miercuri că și-ar dori foarte mult ca fiecare persoană ia propria decizie în privința vaccinării anti-COVID.
Elveția exclude obligativitatea vaccinării
Reprezentanții Guvernului elvețian au precizat că „din punct de vedere juridic, este exclusă o obligație generală a populației de a fi vaccinată”.
Totuși autoritățile locale pot impune vaccinarea „grupurilor de persoane vulnerabile sau pentru anumite persoane, în condiții foarte stricte”. Cu toate acestea, nimeni nu poate fi „forțat” să se vaccineze.
Elvețienii au votat recent în cadrul unui referendum în favoarea legii privind combaterea COVID-19, care prevede folosirea certificatului verde la intrarea în restaurante, cinema sau muzee.
Vaccinare obligatorie în Ungaria pentru anumiți angajați
În țara vecină, vaccinarea a fost impusă în cazul cadrelor medicale, profesorilor din școlile de stat și salariaților din instituțiile publice.
Companiile private pot decide dacă angajații lor trebuie să se vaccineze sau nu.
În același timp, oficialii de la Budapesta, printre care și premierul Viktor Orban, i-au îndemnat pe cetățeni să se vaccineze cât mai curând posibil.
Care este situația în România
Oficialii români au recționat la recomandarea recentă a șefei Comisiei Europene ca țările membre UE să ia în considerare obligativitatea vaccinării anti-COVID a populației. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că „este foarte greu să vii în acest moment să discuți despre obligativitatea vaccinării”, în contextul în care s-a discutat „prea multe luni” despre faptul că vaccinarea este voluntară.
„Cred în continuare în faptul că informarea este cea mai bună soluție și dezvoltarea spiritului de responsabilitate individuală pentru comunitatea în care trăim, încât să ne vaccinăm în număr cât mai mare”, a spus ministrul sănătății.
La rândul lui, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a respins ideea vaccinării obligatorii.
„Preşedinta Comisiei are dreptul la opinie. Eu am trăit sub comunism. Toate lucrurile se impuneau. Cred, în continuare şi cu convingere, că nu trebuie impusă vaccinarea obligatorie. Este dreptul fiecăruia să decidă. Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie”, a spus Marcel Ciolacu.
Citeşte întreaga ştire: Cum se poziționează țările europene în privința vaccinării obligatorii anti-COVID