266 de papi a avut până acum Biserica Catolică, în cele două milenii de existență. Alegerea unui nou papă reprezintă un moment de maximă importanță pentru comunitatea catolică din întreaga lume. Momentul este marcat de tradiții străvechi, ceremonii solemne și proceduri bine stabilite.
Când un papă moare, conducerea Bisericii Catolice trece la Colegiul Cardinalilor. Cardinalii sunt episcopi ai Vaticanului din întreaga lume, aleși personal de papă, recunoscuți prin veșmintele lor roșii distinctive.
În urma vacantării unui post în papalitate, cardinalii țin o serie de întâlniri la Vatican numite congregații generale. Discută despre nevoile și provocările cu care se confruntă Biserica Catolică la nivel global și se pregătesc pentru viitoarele alegeri papale care au loc la aproximativ două-trei săptămâni de la decesul papei, prin reunirea conclavului în Bazilica Sf. Petru.
Deciziile pe care numai papa le poate lua, cum ar fi numirea unui episcop sau convocarea Sinodului Episcopilor, sunt amânate până după alegeri.
Procedura de alegere a papei
Convocarea conclavului. După decesul sau demisia unui papă, Colegiul Cardinalilor se reunește în termen de 15 până la 20 de zile pentru a organiza conclavul. Această perioadă permite cardinalilor din întreaga lume să ajungă la Vatican și oferă timp pentru reflecție și rugăciune, se arată într-un document publicat de Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite.
Participanții la conclav. Conform normelor actuale, cardinalii care nu au împlinit vârsta de 80 de ani la momentul începerii Sediului Vacant au dreptul să participe la conclav. Numărul maxim de cardinali electori este stabilit la 120.
Desfășurarea conclavului în Capela Sixtină. Cardinalii electori se izolează în Capela Sixtină, unde se desfășoară procesul de votare. Pentru a asigura confidențialitatea și a preveni influențele externe, conclavul se desfășoară în condiții de strictă izolare, fără contact cu exteriorul.
Procesul de votare. Votarea se realizează prin scrutin secret. Pentru a fi ales, un candidat trebuie să obțină o majoritate de două treimi din voturi. În primele 30 de scrutine, această majoritate calificată este obligatorie. Dacă după aceste scrutine nu se ajunge la un rezultat, se poate trece la balotaj între primii doi candidați, menținându-se însă necesitatea unei majorități de două treimi.
Fumul alb și fumul negru
După fiecare rundă de vot, buletinele sunt arse. Dacă nu s-a ajuns la un rezultat, se adaugă substanțe chimice care produc fum negru, semnalând mulțimii că nu a fost ales încă un papă.
În cazul unui rezultat pozitiv, fumul este alb, anunțând lumii alegerea noului Suveran Pontif, arată CNN.
Odată ales, candidatul este întrebat dacă acceptă funcția și ce nume papal dorește să poarte. După acceptare, noul papă este prezentat mulțimii adunate în Piața San Pietro prin tradiționalul “Habemus Papam” (“Avem papă”).
Au existat trei papi rivali
Începând cu Sfântul Petru, considerat primul papă, și până la actualul Suveran Pontif, s-au perindat 266 de papi. Această cifră include și papii din perioadele medievale, când existau adesea conflicte legate de legitimitatea unor alegeri.
De-a lungul istoriei, au existat mai multe cazuri de antipapi – indivizi care pretindeau titlul de papă fără a fi recunoscuți oficial de Biserica Catolică. Aceste conflicte au fost frecvente în Evul Mediu, când influența politicului era puternică asupra papalității. Un exemplu notabil este Marea Schismă Occidentală (1378-1417), când au existat simultan doi și, ulterior, trei papi rivali.
Singura demisie voluntară a unui papă în epoca modernă
Un caz inedit a fost demisia papei Benedict al XVI-lea în 2013, o decizie rară în istoria Bisericii.
Ultima demisie similară fusese cea a papei Celestin al V-lea în 1294.
Benedict al XVI-lea a motivat decizia sa prin probleme de sănătate și vârstă înaintată, fiind urmat de actualul papă, Francisc.
Cel mai lung pontificat i-a aparținut papei Pius al IX-lea (1846-1878), care a condus Biserica timp de 31 de ani. La polul opus, cel mai scurt pontificat a fost al papei Urban al VII-lea în 1590, care a decedat la doar 13 zile de la alegerea sa.
Cum se alegeau papii în primele secole ale creștinătății
În primele secole ale creștinismului, alegerea episcopului Romei, ulterior cunoscut sub numele de papă, era realizată de către clerul local și membrii comunității creștine din Roma. Această metodă reflecta structura comunităților creștine timpurii, unde liderii erau aleși prin consensul credincioșilor.
Pe măsură ce Biserica a căpătat influență și putere, procesul de alegere a papei a fost adesea influențat de împărați, regi și nobili locali. În anumite perioade, liderii laici au avut un cuvânt decisiv în numirea papei, ceea ce a dus la conflicte și controverse.
Pentru a limita influența laică și a asigura autonomia Bisericii, în 1059, papa Nicolae al II-lea a emis decretul “In Nomine Domini”, care stabilea că doar cardinalii-episcopi au dreptul de a alege noul papă. Aceasta a fost o etapă crucială în definirea procedurii de alegere a Suveranului Pontif.
Termenul “conclav” provine din latină, însemnând “cu cheia”, subliniind izolarea cardinalilor în timpul alegerii. În 1179, papa Alexandru al III-lea a stabilit prin Conciliul al III-lea de la Lateran că toți cardinalii, nu doar cei episcopi, au drept de vot în alegerea papei, consolidând astfel procedura conclavului. (sursa)
