Ziua de 24 ianuarie este ziua în care ne amintim de Alexandru Ioan Cuza.
Puțini știu însă că Alexandru Ioan Cuza voia să avem o monedă care să se numească „român”. Dacă proiectul ar fi avut finalitate, astăzi am fi vorbit despre salarii în români, nu în lei.
Un român ar fi cântărit 5 grame de argint și ar fi fost împărțit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Acest proiect nu a avut succes.
În 1860 s‑a bătut o monedă de bronz de 5 parale, dar care nu a circulat. În 1864, la ordinul lui Cuza, s‑au bătut câteva monede de probă din ceea ce s‑a numit piesa de „5 sutimi”, care avea pe avers efigia domnului și inscripția Alecsandru Ioan I. Însă nici acestea nu au fost puse în circulație niciodată. Una dintre aceste piese de importanță istorică poate fi văzută la Muzeul Național de Istorie a României din București.
Cadrul favorabi pentru mai multe decizii şi măsuri având conţinut monetar şi de organizare a creditului
Constituirea statului naţional român şi opţiunea hotărâtă pentru modernizare din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, continuată şi în vremea lui Carol I, au reprezentat cadrul favorabil pentru mai multe decizii şi măsuri având conţinut monetar şi de organizare a creditului, care au introdus ordinea necesară construirii stabilităţii economice şi au răspuns nevoilor de creditare resimţite atât la nivel particular, cât şi de către guvern. Stabilitatea monetară s-a realizat prin:
-votarea, la 29 martie 1867, a Legii pentru înfiinţarea noului sistem monetar şi fabricarea monetelor naţionale (promulgată la 14 aprilie 1867), prin care leul devenea moneda naţională şi se adopta sistemul zecimal şi cel bimetalist, valabil în Uniunea Latină (Franţa, Belgia, Elveţia, Italia);
-emiterea, în ciuda rezistenţei otomane şi a protestelor austro-ungare, a primelor monede din aur, argint şi aramă, bătute în străinătate, dar şi în ţară, pentru că, la 24 februarie 1870, s-a înfiinţat Monetăria Statului;
-adoptarea şi promulgarea Legii pentru emisiunea de bilete ipotecare în sumă de 30 milioane lei (12 iunie 1877), acoperite şi garantate cu domeniile statului, prin care România intra pentru prima dată în contact cu hârtia monedă; datorită dispariţiei aurului şi a uşurinţei transportului, biletele ipotecare au fost primite cu încredere şi au intrat relativ uşor în tranzacţiile comerciale, chiar dacă populaţia nu avea deprinderea utilizării lor.
Aceste demersuri au avut loc pe fondul progreselor înregistrate în plan economic (consolidarea pieţei interne, în urma unificării şi impunerii sistemului metric şi de măsurători; creşterea numărului de întreprinderi mari la 175 în 1877; extinderea industriei extractive a petrolului şi a sării; sporirea numărului maşinilor agricole importate şi utilizarea muncii salariate în agricultură; creşterea exportului de grâu pe pieţele internaţionale, care a ajuns până la 85% din valoarea totală a exportului; mărirea numărului comercianţilor şi dublarea comerţului exterior în intervalul 1864-1880; extinderea şi modernizarea căilor de transport: în 1876, existau 5000 km de şosea, iar în 1888 lungimea căilor ferate atinsese 2500 de km, în timp ce volumul mărfurilor transportate pe drumul de fier se ridica, în 1880, la 800 000 tone) şi demografic (creşterea populaţiei urbane cu 90% şi a celei rurale cu 46%, oraşele Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila înregistrând cea mai ridicată dinamică).
În acelaşi timp, se manifesta o acută nevoie de credite cu dobânzi mici, marii proprietari funciari, burghezia şi persoanele cu resurse mai modeste resimţeau absenţa sistemului bancar şi mai ales a unei bănci de emisiune, care ar fi permis renunţarea la ruinătoarele credite cămătăreşti, creşterea accesibilităţii creditului fiind hotărâtoare pentru succesul întreprinderilor lor. După mai multe împrumuturi externe, şi statul era afectat de creşterea deficitului bugetar, care ajunsese până la 25% din buget, pe fondul veniturilor reduse, a lipsei de control asupra veniturilor statului, a impunerii reduse a categoriilor cu putere economică mare şi a evaziunii fiscale. În această situaţie, eforturile cerute de desfăşurarea războiului pentru independenţă au agravat şi mai mult starea generală a finanţelor publice, conform BNR. (sursa)
