Meteorologii au modificat prognoza pentru marţi, astfel că cea mai mare parte a ţării se află sub avertizare cod galben de caniculă, 14 judeţe şi Capitala sunt sub cod portocaliu de caniculă, iar codul roşu vizează judeţele Arad şi Bihor.
Miercuri, 11 judeţe şi Bucureştiul vor mai fi sub cod portocaliu, niciun judeţ nu mai este sub cod roşu, iar judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj nu mai sunt vizate de nicio avertizare. Joi şi vineri valul de căldură se va menţine în regiunile sudice şi sud-estice, iar la sfârşitul săptămânii se va extinde din nou în aproape toată ţara, precizează ANM.
MARŢI, 20 AUGUST
O avertizare cod galben de caniculă este valabilă marţi în sudul Banatului, nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, Dobrogea continentală, estul şi sud-estul Transilvaniei
”Valul de căldură se va menţine, astfel încât va fi disconfort termic ridicat şi caniculă în sudul Banatului, nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, Dobrogea continentală, estul şi sud-estul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade”, conform ANM.
Nordul Banatului şi al Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordestul Moldovei, sudul şi centrul Munteniei se află marţi sub avertizare cod portocaliu.
”Valul de căldură va persista pentru a opta zi consecutiv. În nordul Banatului şi al Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul şi centrul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade şi minimele de 18…23 de grade (local vor caracteriza o noapte tropicală)”, precizează meteorologii.
În udeţele Arad şi Bihor, va fi cos roşu de caniculă. Prognoza iniţială indica faptul că sub cod roşu se vor afla judeţele Arad şi Timiş.
”În judeţele Arad şi Bihor valul de căldură va persista pentru a opta zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi în jurul a 38 de grade. Va fi caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele, de 18…23 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală”, spun meteorologii.
MIERCURI, 21 AUGUST
Avertizarea cod galben se menţine miercuri în Banat, sudul Crişanei, sudul şi estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, estul Olteniei şi Dobrogea continentală
”În Banat, sudul Crişanei, sudul şi estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, estul Olteniei şi Dobrogea continentală va fi disconfort termic ridicat şi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 35 de grade”, conform ANM.
Joi şi vineri valul de căldură se va menţine în regiunile sudice şi sud-estice, iar la sfârşitul săptămânii se va extinde din nou în aproape toată ţara.
Jumătatea de nord a Crişanei, Maramureş, nord-vestul şi centrul Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul şi centrul Munteniei se vor afla vineri sub cod portocaliu de caniculă.
”În jumătatea de nord a Crişanei, Maramureş, nord-vestul şi centrul Transilvaniei, nord-estul Moldovei şi în sudul şi centrul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade”, transmite ANM. (sursa)