„Am promis, am făcut! Acum este oficial: din martie, se ridică granițele aeriene și maritime și vom putea emite vize Schengen. După 13 ani de eșecuri și umilințe, acest Guvern a pornit un proces care de astăzi este ireversibil. Anul viitor vom continua eforturile pentru a închide definitiv acest proces!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Astăzi, 30 decembrie 2023, ora 22.38, Consiliul UE a adoptat Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne comunică:
„Astăzi, 30 decembrie 2023, ora 22.38, Consiliul UE a adoptat Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria.
În conformitate cu Decizia Consiliului UE, acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024.
De asemenea, potrivit Deciziei Consiliului UE, în cursul anului 2024, Consiliul va depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor la frontiera terestră.
Decizia Consiliului UE prevede o serie de măsuri privind întărirea controlului la frontiere și combaterea migrației ilegale, precum și aplicarea Regulamentului Dublin.
România aplică deja măsurile sus menționate încă din cursul anului 2023. Decizia Consiliului UE nu conține obligații noi pentru România.
Decizia Consiliului UE este însoțită de două declarații politice complementare, una trilaterală Austria – România – Bulgaria și alta individuală a Comisiei Europene, care prevăd, de asemenea, măsurile de întărire a controlului la frontiere și de aplicare a Regulamentului Dublin, precum și angajamentul politic de a continua în 2024 discuțiile privind aplicarea acquis-ului integral Schengen, inclusiv cu privire la frontierele terestre.
Atât Decizia Consiliului UE, cât și declarațiile politice care o însoțesc, reflectă acordul politic la care Austria, România și Bulgaria au ajuns în 23 decembrie 2023.
Ministerul Afacerilor Interne mulțumește Președintelui României, Prim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe, diplomaților, europarlamentarilor, parlamentarilor care au susținut eforturile desfășurate. De asemenea, mulțumește tuturor partenerilor externi, Comisarului European, miniștrilor de interne austriac și bulgar, Comisiei Europene, președinției spaniole, colegilor miniștrii din Consiliul JAI, precum și celorlalți parteneri publici și privați cu care a interacționat și care au sprijinit acest demers”.
Bulgaria și România urmează să adere la spațiul Schengen începând cu frontierele aeriene și maritime: Comisia Europeană salută această decizie crucială a Consiliului
Comisia salută decizia luată astăzi în unanimitate de Consiliu, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024.
Aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă. Discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024. Un spațiu Schengen extins va conferi UE, ca Uniune, mai multă putere, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională.
Președinta von der Leyen a declarat: „Decizia de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și Romania. Este o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, vor putea să traverseze liber frontierele maritime și aeriene interne, fără a se supune controalelor la frontiere. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României: această mare realizare a fost posibilă grație eforturilor, angajamentului și perseverenței de care ați dat dovadă. Datorită dumneavoastră, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni.”
Bulgaria și România sunt pregătite să adere la spațiul Schengen. În 2011 Comisia a confirmat pentru prima oară că atât Bulgaria, cât și România, sunt pregătite să devină membre ale spațiului Schengen fără controale la frontierele interne. De atunci, Bulgaria și România au continuat să demonstreze că îndeplinesc condițiile impuse pentru a adera la spațiul Schengen. Acest fapt a fost reconfirmat de către trei misiuni de informare desfășurate la frontierele externe bulgare și române în 2022 și 2023. De asemenea, Comisia a lansat proiecte-pilot cu România și Bulgaria în martie 2023, pentru a da un impuls gestionării frontierelor externe, pentru a consolida cooperarea cu țările din vecinătate și pentru a asigura proceduri rapide de azil și returnare.
La rândul său, spațiul Schengen este pregătit să primească Bulgaria și România. În ultimul deceniu, UE a lucrat la consolidarea arhitecturii care protejează spațiul fără controale la frontierele interne. Au fost introduse o serie de măsuri în domeniul securității și al cooperării polițienești și judiciare pentru a garanta că UE rămâne la fel de puternică în fața amenințărilor la adresa securității. Spațiul Schengen este acum susținut și de un nou model de guvernanță, de un nou mecanism de evaluare și de un ciclu anual de raportare și monitorizare. Eforturile comune depuse în ultimii ani au sporit puterea și reziliența spațiului Schengen.
Această a noua extindere a spațiului Schengen confirmă și consolidează încrederea reciprocă și unitatea dintre statele membre care stau la baza spațiului Schengen și va contribui la dezvoltarea acestui proiect esențial. Ea va aduce mai multă putere Uniunii prin consolidarea protecției frontierelor noastre externe comune și printr-o cooperare polițienească eficace. Gradul de prosperitate va crește datorită eliminării timpului pierdut la frontiere și prin facilitarea contactelor între persoane și întreprinderi, la fel ca și atractivitatea Uniunii, prin extinderea semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne, a transmis Comisia Europeană.
Background
Discuțiile cu partea austriacă privind aplicarea integrală a acquis-ului comunitar Schengen au fost reluate după data de 23 August 2023, după întâlnirea dintre ministrul român de Interne și ministrul austriac de Interne și au fost continuate constant între cei doi miniștri pe parcursul lunilor care au urmat. În data de 9 decembrie 2023, partea austriacă a comunicat public în presa austriacă, prin intermediul ministrului austriac de externe, faptul că este deschisă la discutarea aplicării acquis-ului comunitar Schengen la frontiera aeriană (,,Air Schengen”) a României.
În data de 11 decembrie 2023, în contextul Forumului ,,Salzburg”, desfășurat la Brdo (Slovenia), a avut loc o nouă rundă de discuții între miniștrii de Interne român și bulgar, în pregătirea întâlnirii cu ministrul de Interne austriac, care a avut loc o zi mai târziu, în data de 12 decembrie 2023. Cu ocazia trilateralei miniștrilor de interne România-Bulgaria-Austria de la Brdo (Slovenia), partea austriacă a confirmat oficial acordul pentru ridicarea controalelor la frontiera aeriană, dar, la propunerea părții române, au fost înregistrate și progrese semnificative legate de frontiera maritimă, partea austriacă reiterând, pe de altă parte, faptul că poziția legată de controlul la frontierele terestre va rămâne neschimbată în 2023. Cele trei părți au convenit continuarea discuțiilor cu obiectivul de a realiza un acord politic și a genera condițiile pentru o Decizie a Consiliului UE privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2023.
În urma contactelor și reuniunilor online care au urmat, cele trei părți au ajuns la acordul politic din 23 decembrie 2023. Ca urmare a acestui acord politic din 23 decembrie 2023, din data de 26 decembrie 2023 au avut loc discuții bilaterale, trilaterale și multilaterale între partea română, partea austriacă, partea bulgară, Comisia Europeană și Președinția spaniolă, soldate cu un acord asupra Proiectului de Decizie a Consiliului UE, acord la care s-a ajuns în data de 29 decembrie 2023, ora 23.40h. În data de 30 decembrie 2023, între orele 20.00h și 22.00h, Decizia Consiliului UE a fost votată de toate Statele Membre al UE.
Spațiul Schengen de liberă circulație al Europei este una dintre cele mai mari realizări ale sale și dreptul cel mai apreciat de către cetățenii UE. Ceea ce a început în 1985 ca un proiect interguvernamental între cinci state membre – Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg – s-a extins treptat odată cu cele șapte valuri de extindere, pentru a deveni ceea ce este astăzi cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Beneficiile eliminării frontierelor interne sunt și acum la fel de întemeiate precum erau în 1985.
Spațiul Schengen cuprinde 27 de țări și se întinde pe mai mult de 4 milioane de km2, înglobând o populație de aproape 420 de milioane de persoane
Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen va crește la 4,5 milioane de km2 și o populație de 450 de milioane.
Spațiul Schengen este parte integrantă a cadrului juridic al UE. Potrivit tratatelor, toate statele membre ale UE trebuie să devină, când sunt pregătite, membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen. Este atât un drept, cât și o obligație. Atât Bulgaria, cât și România au dovedit rezultate exemplare în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor. Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen devine și mai puternic. Misiunile voluntare de informare desfășurate în 2022 în Bulgaria și România, precum și ultima misiune derulată în 2023 în Bulgaria au venit să reconfirme gradul de pregătire al celor două țări. (sursa)