Peste 35% din cazurile de COVID-19 din ultima săptămână s-au înregistrat în Capitală și în patru județe – Cluj, Timiș, Iași și Mureș, potrivit datelor publicate marți de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Aceleași date arată că peste 82% dintre pacienții decedați aveau peste 60 de ani, iar cele mai multe îmbolnăviri sunt în rândul persoanelor cu vârsta între 40 și 49 de ani.
Principalele concluzii ale raportului pentru săptămâna 19 – 26 octombrie:

  • 35.8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Cluj, Timiș, Iași și Mureș.
  • 31% din totalul deceselor au fost înregistrate în București, Arad, Bacău, Prahova și Sibiu.

De la începutul pandemiei și până în prezent:

  • 1 din 35 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.
  • 82.2% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 de ani, iar 59.9% din decese au fost la bărbați.
  • 95.7% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

CONSULTĂ AICI RAPORTUL CNSCBT

Îmbolnăviri – categoria 40-49 de ani, cea mai afectată
Datele CNSCBT arată că cele mai multe îmbolnăviri (23%) au fost la categoria de vârstă 40-49 ani, iar cele mai puține, la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani. Aproximativ 14%, respectiv 13% din cazuri s-au înregistrat la categoriile de vârstă 30-39 de ani şi 60-69 de ani.
Decese – cele mai afectate categorii
Analiza deceselor până la 25 octombrie arată că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate.
În ceea ce privește decesele, aproape 31% dintre pacienți aveau 70-79 de ani, aproximativ 27% – între 60 și 69 de ani, iar 25% erau pacienți cu vârsta de peste 80 de ani.
În grupa de vârstă 50-59 de ani s-au înregistrat aproximativ 12% dintre decese, în timp ce în rândul persoanelor din categoria 40-49 de ani s-au înregistrat circa 4% dintre decese.
Caracteristicile deceselor: vârsta medie – 70 de ani
Din totalul deceselor analizate (6.470) până la 25 octombrie, vârsta medie a persoanelor decedate era de 70 de ani, 59,9% (3.873 de persoane) fiind bărbați. O mare parte dintre pacienții decedați avea cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (69,6%), diabet (34,1%), afecţiuni neurologice (22,8%), afecţiuni renale (19,1%), obezitate (19,3%), afecţiuni pulmonare (13,8%), neoplasm (12,2%).
În urma recentului scandal în care Institutul de Sănătate Publică și Grupul de Comunicare Strategică au transmis date contradictorii privind rata de infectare în Capitală raportat la mia de cazuri în ultimele 14 zile, raportul săptămânal privind evoluția COVID-19 în România publicat de Institutul Național de Sănătate Publică nu mai cuprinde situația în București și în județe privind incidența cazurilor la mia de locuitori, precum și o serie de alte date precum numărul focarelor, care erau publicate în mod obișnuit, în ziua de marți. (sursa)

Articolul precedentDe astăzi, mă apuc de fumat. Pe stradă.
Articolul următorCOVID se răspândește cel mai mult în familie și între prieteni