Cele trei mari întrebări sunt 1) Care este valoarea vieții umane în raport cu o unitate de activitate economică, 2) Care este valoarea necesităților imediate în raport cu obiectele de lux și 3) Cine va beneficia și ar trebui să beneficieze de toți banii care se creează acum?
Modificările globale recent anunțate în politica fiscală și monetară vor produce o sumă imensă de bani și credit, ceea ce va fi excelent pentru mulți dintre cei care nu au suficienți bani. Aceste măsuri vor sprijini multe întreprinderi care altfel ar fi închise, și multe spitale și organizații extrem de necesare, dar și oameni lipsiți de resurse pentru a cumpăra bunurile esențiale vieții și alte lucruri necesare pentru a combate virusul. Acele entități care nu se află pe lista specificată de guvern (american, n.r.) pentru a fi susținute nu vor putea fi salvate direct.
Producția crescută de bani și credit le va devaloriza însă pe amândouă, ceea ce va reduce, sau inversa, deflația…
Acum ne confruntăm cu o alegere între a avea o creștere economică mai mare – dacă este posibil, dar cu mai multe infecții și morți, sau a avea, în mod real, mai puțin la nivel economic! Deși am propriile opinii, îi voi lăsa pe alții să cântărească asupra acestei întrebări care cred că ar trebui dezbătută în mod deschis.
Cu toate acestea, aș dori să subliniez că o întrebare conexă la fel de importantă la care trebuie să răspundem atunci când luăm în considerare modul de alocare a resurselor noastre este dacă acești bani trebuie cheltuiți pe lux sau necesități.
Cred că ar trebui să putem conveni cu toții că 1) obiectele de lux nu sunt la fel de importante ca necesitățile de bază (cum ar fi sănătatea umană, educația și întreținerea vieții de zi cu zi), 2) că nu este mare lucru să ne reducem cheltuielile de lux – în funcție de cum le catalogăm singuri și 3) dacă mutați cheltuielile de lux la cheltuielile de necesitate, există, în principiu, suficiente resurse pentru a avea grijă de nevoile noastre imediate.
Presupun că am putea fi de acord și că nu am dori ca cei bogați să devină mai bogați din această criză și să-și sporească cheltuielile pentru lux, în timp ce săracii suferă fără a avea asigurate necesitățile de bază și în timp ce datoriile pe care le realizăm ACUM sunt trecute generației următoare! Dacă suntem de acord cu asta, trebuie să ne gândim cu tărie la ce tipuri de creștere economică obținem și cu ce costuri, în schimbul obținerii ei.
Îmi fac griji că aceasta ar putea fi o criză economică care ne va amăgi să risipim bani dar și să sărim fiecare la gâtul celuilalt, luptând, contra-productiv, pentru modul de a împărți plăcinta…
Consider că această criză a creat necesitatea de a analiza modul în care capitalismul ar trebui regândit pentru a crește economic în mod eficient din punct de vedere al costurilor de TOATE felurile! Mai ales cele umane!
Ray Dalio, fondator al Bridgewater Associates