Sunday, 7 September, 2025
Mai mulți responsabili cu controlul calităţii mărfii din depozitele unor mari lanțuri de magazine din țară sunt acuzați că au luat mită. Valoarea totală...
Peste 40 de percheziţii au avut loc, joi, în Bucureşti şi în zece judeţe, la sediile şi punctele de lucru ale unor firme şi...
Săptămâna care a trecut am asistat, în premieră pentru mine ca senator, la mai multe episoade de circ politic puse în scenă de partidele...
Ziua de joi ne-aduce soare și vreme bună în toată țara. Dimineața sunt ceva condiții de ceață, iar după prânz se face mult mai...
În cursul zilei de ieri, senatorul Aurel Mohan, președintele PSD Bihor, s-a aflat la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, unde a purtat discuții cu...
Cu siguranță fiecare dintre noi am avut cel puțin o ocazie până acum, când cunoașterea unor noțiuni elementare de prim ajutor au fost sau...
Suntem într-o situație paradoxală. Alegerile anulate au fost dominate de sentimentul apăsător că nu avem ce vota pe niște criterii minimale și singurul imbold...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat astăzi, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii...
Într-o lume care se schimbă cu repeziciune, cu toții suntem preocupați de locul și rolul pe care țara noastră îl poate ocupa pe scena...
COMUNICAT DE PRESĂ În urma articolului aparut în presă pe platforma bihon.ro (https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/angajatii-unei-firme-din-oradea-lasati-fara-salarii-si-locuri-de-munca-patronii-italieni-refuza-sa-raspunda-4843732/), prin care opinia publică este informată asupra situației create de angajatori, originari...