Un accident în care au fost implicate două microbuze și un autoturism s-a produs luni, 30 iunie, la ieșirea din localitatea Cauaceu, spre Salard, fiind activat Planul Roșu de Intervenție, a transmis ISU Bihor.

“În accident ar fi implicate aproximativ 40 de persoane, iar pentru o optimă gestionare a situației s-a activat Planul Roșu de Intervenție”, arată sursa citată.

La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și 10 ambulanțe SMURD.

În sprijinul echipajelor operative acționează și 3 ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Persoanele implicate în accident au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale alocate la caz, iar 5 dintre acestea, conștiente și cooperante, vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. (sursa)

Articolul precedentVreme frumoasă şi caldă în primele zile din iulie şi apoi caniculară până la sfârşitul acestei săptămâni, în toată ţara
Articolul următorGuvernul Bolojan a adoptat limitarea sporurilor pentru bugetari, reducerea concediului de odihnă și renunțarea la noile structuri antifraudă județene. Sindicatele amenință cu greva generală