Criptomonedele au primit o lovitură dură. Piaţa s-a confruntat cu vânzări agresive, concomitente cu vânzările din pieţele bursiere. Politicienii nu au reuşit încă să absoarbă şocurile economice generate de criza coronavirusului, relatează Mediafax.

Valoarea totală a întregii pieţi de criptomonede a scăzut cu 93,5 miliarde dolari, potrivit datelor culese de pe platforma Coinmarketcap.com la 04.30 (ora României), reprezentând un declin masiv.

Bitcoin a scăzut cu 48% în ultimele 24 de ore, tranzacţionându-se într-un punct chiar şi la 4.001 dolari per monedă, potrivit Coindesk.

Prăbuşirea din piaţa criptomonedelor vine în contextul vânzărilor agresive din pieţele de acţiuni. Pe măsură ce numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a trecut de 128.000 de oameni la nivel global, băncile centrale şi politicienii nu au reuşit până acum să liniştească pieţele prin deciziile anunţate.

În acelaşi context, bursa americană a încheiat cea mai proastă şedinţă bursieră de la crahul din 1987 cunoscut drept „Lunea Neagră”.

Bursele europene au trecut joi prin cea mai proastă şedinţă de tranzacţionare din istorie, iar bursele din Asia au urmat vineri sentimentul din SUA şi din Europa şi au înregistrat scăderi chiar şi de 10% pe unele pieţe.

Articolul precedentKlaus Iohannis TREBUIE SUSPENDAT. ACUM! Cîțu trebuie anchetat pentru trădare. Ciolacu ce face?
Articolul următorA dat iama în ei? Guvernul și conducerea PNL intră în izolare. Orban merge la Vila Lac 1 din Snagov