Aproape toată ţara se află, miercuri, sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină, vânt puternic şi descărcări electrice.
Avertizările de caniculă rămân însă în vigoare, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, vestul judeţului Constanţa şi în municipiul Bucureşti fiind Cod roşu de temperaturi extreme, de până la 40-41 de grade. Alte opt judeţe sunt sub Cod portocaliu de caniculă.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 2.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi şi parţial în Arad, Timiş, Tulcea şi Constanţa.
”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h şi izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat peste 30…40 l/mp)”, au transmis meteorologii.
Pentru acelaşi interval, este Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului, vijelii puternice, în judeţele Mureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Sibiu, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi municipiul Bucureşti, precum şi, parţial, în Tulcea, Constanţa, Alba şi Hunedoara.
Astfel, în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h şi izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp, îndeosebi în Transilvania şi Moldova.
Un alt Cod galben, vizând intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, va fi în vigoare joi, între orele 2.00 şi 10.00, în Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Constanţa şi în Bucureşti.
”În intervalul menţionat, în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei vântul va continua să prezinte intensificări cu rafale în general de 55…65 km/h. În jumătatea de est a Munteniei, sudul Moldovei şi Dobrogea instabilitatea atmosferică se va menţine temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp”, a arătat ANM.
40 de grade miercuri în Bucureşti. Seara sunt posibile vijelii şi averse
Temperatura maximă se va situa în jurul a 40 de grade miercuri, în Bucureşti, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperatura minimă va fi de 17 – 19 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, însă începând din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 60 – 70 km/h), vijelie, înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice şi averse.
Sursa: StirilePROTV