Doi tineri, de 18 şi 23 de ani, sunt cercetaţi pentru că au agresat un altul într-un local public din judeţul Bihor şi au înregistrat cu telefonul mobil. Clipul de 26 de secunde a fost distribuit mai multor persoane. Unul dintre agresori, cel de 18 ani, a fost arestat preventiv, iar cel de 23 de ani a fost plasat sub control judiciar.
”La data de 9 octombrie a.c., în urma administrării probatoriului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor faţă de doi tineri, de 18 şi 23 de ani, din municipiul Salonta, judeţul Bihor, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv violarea vieţii private, lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, anunţă, joi, IPJ Bihor.
Sursa citată a precizat că, în noaptea de 14 spre 15 septembrie, în timp ce un tânăr, de 18 ani, din Salonta, se afla în holul de la baia unui local ar fi fost agresat fizic de către cei doi.
”În acelaşi context, tânărul de 23 de ani ar fi înregistrat cu telefonul un videoclip de 26 de secunde, în care l-a surprins pe tânărul din Salonta într-o stare de temere, pe care, ulterior, l-ar fi distribuit mai multor persoane, prin intermediul reţelelor de socializare. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 30 şi 35 de zile de îngrijiri medicale”, a mai transmis sursa citată.
Poliţiştii au făcut percheziţii la locuinţele celor doi, unde au fost descoperite mai multe bunuri, respectiv telefoane mobile, obiecte vestimentare, cuţite, săbii, posibil provenite sau utilizate la comiterea de infracţiuni.
”La data de 10 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta i-au prezentat pe cei doi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Salonta, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Salonta a emis pe numele tânărului de 18 ani un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, iar, faţă de cel de 23 de ani, a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a mai precizat Poliţia. (sursa)