Meteorologii au emis două coduri galbene, valabile astăzi și mâine. În jumătatea vestică a Olteniei, Banat, Crişana şi vestul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali este atenţionare cod galben de furtuni, cu ploi torenţiale, vânt, descărcări electrice şi grindină. În zona de sud a țării a fost emis un cod galben de caniculă şi disconfort termic, temperaturile ajungând la 34-35 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de furtuni, valabilă de miercuri, de la ora 13.00, până joi, la ora 6.00, în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi în unele zone ale judeţelor Cluj şi Alba.
„În jumătatea vestică a Olteniei, în Banat, Crişana şi vestul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…35 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, au transmis meteorologii. (sursa)