Un asteroid descoperit recent, numit 2024 YR4, prezintă un risc de 1 la 83 de a lovi Pământul în decembrie 2032. Se estimează că asteroidul are un diametru de 60 de metri și se află în prezent la 43 de milioane de kilometri distanță.
Acest obiect din apropierea Pământului, descoperit în 2024, are aproximativ jumătate din lățimea unui teren de fotbal și va trece extrem de aproape de planeta noastră pe 22 decembrie 2032, au calculat oamenii de știință, scrie Space.com.
Conform NASA, asteroidul ar putea ajunge la o distanță minimă de 106.200 km de Pământ. Totuși, incertitudinile orbitale sugerează că această apropiere ar putea, în cel mai rău caz, duce la un impact direct.
Un astfel de impact ar putea provoca o explozie în atmosferă, numită „airburst”, sau ar putea genera un crater la impactul cu solul.
„Aceasta este una dintre cele mai mari probabilități de impact pentru un asteroid de dimensiuni semnificative înregistrată vreodată”, a declarat David Rankin, inginer la Catalina Sky Survey și unul dintre astronomii care monitorizează asteroizii.
La ce ar trebui să ne așteptăm în 2032
Potrivit astronomului Tony Dunn, care a realizat o simulare a traiectoriei asteroidului, „trebuie să avem în vedere că orbita este încă prea incertă pentru a confirma un impact”.
„Cel mai probabil, va rata Pământul. Cu noi observații, estimările privind traiectoria se vor îmbunătăți”, a mai spus acesta.
Chiar dacă asteroidul 2024 YR4 ar lovi Pământul, nu este un motiv imediat de panică. Astronomii încă nu știu multe despre acest asteroid, iar caracteristicile sale influențează semnificativ potențialele daune pe care le-ar putea provoca.
„Dimensiunea și compoziția sunt factori cheie în evaluarea impactului, alături de locul unde ar putea lovi”, a mai spus Rankin.
„Momentan, nu putem determina cu exactitate aceste caracteristici, deoarece asteroidul se îndepărtează. De obicei, cel mai bun mod de a măsura dimensiunea este prin observații radar, dar acestea nu sunt posibile acum.”
Astronomii vor avea o șansă de a estima mai bine aceste aspecte în 2028, când 2024 YR4 va trece pe lângă noi la o distanță de aproximativ 8 milioane de kilometri.
„Probabil are dimensiuni similare cu asteroidul Tunguska din 1908 sau cu cel care a creat Meteor Crater în Arizona”, a explicat Rankin.
„Prin urmare, efectele impactului ar fi locale, nu regionale, dar ar putea provoca distrugeri serioase în zona în care lovește”, a mai spus astronomul.
Evenimentul Tunguska este cel mai mare impact de asteroid înregistrat în istoria umană. Totuși, de-a lungul istoriei geologice a Pământului, au existat impacturi mult mai mari, cum ar fi cel de la Chicxulub, de acum 66 de milioane de ani, care a dus la dispariția dinozaurilor și a două treimi din viața de pe planetă.
Impactul Tunguska a fost mai puțin catastrofal, dar tot a provocat distrugeri masive. Explozia, echivalentă cu detonarea a 50 de milioane de tone de exploziv, a avut loc în atmosferă, deasupra unei regiuni slab populate din Rusia. Deflagrația a doborât circa 80 de milioane de copaci pe o suprafață de 2.150 km pătrați și se crede că a ucis trei persoane.
„Dacă (asteroidul 2024 YR4) este format din rocă, ar putea provoca o explozie atmosferică uriașă, însoțită de o minge de foc care ajunge la sol”, a spus Rankin. „Dacă este compus din fier, va străbate atmosfera fără probleme și va crea un crater la impact.”
În ceea ce privește posibila zonă de impact, „coridorul de risc” trece prin America de Sud, peste Atlantic şi până în Africa subsahariană. (sursa)