Ce putem face dacă semnăm un contract de vânzare cumpărare „ca primarul”, pentru un apartament, și apoi vedem că nu suntem de acord cu anumite prevederi din el?
Am întrebat-o pe avocata în drept civil Maria-Mădălina Ionescu „Ce putem face dacă semnăm un contract de vânzare cumpărare „ca primarul” și apoi vedem că nu suntem de acord cu anumite prevederi din el? Descoperim că sunt probleme cu terenul unde s-a construit blocul sau tot felul de chichițe de care nu ne dăm seama”.
„Nu este recomandat să semnezi un contract, indiferent de natura lui, „ca primarul”. Este important să apelezi la un avocat pentru a te asigura că interesele tale sunt protejate.
Dacă totuși ai procedat de o asemenea manieră, depinde de la caz la caz dacă se mai poate face ceva.
Spre exemplu dacă în contract a fost inserată o clauză prin care se înlătură sau limitează răspunderea pentru viciile ascunse ale bunului, trebuie avut în vedere că aceasta este nulă dacă vizează vicii pe care vânzătorul le-a cunoscut, ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului.
De asemenea, chiar dacă s-a convenit că vânzătorul nu va datora nicio garanţie pentru evicțiune (adică pierdere totală sau parțială, a posesiei ori a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane), el răspunde totuşi de evicţiunea cauzată ulterior vânzării prin faptul său personal ori de cea provenită din cauze pe care, cunoscându-le în momentul vânzării, le-a ascuns cumpărătorului. Orice stipulaţie contrară fiind considerată nescrisă.
Prin urmare, este preferabil nu doar să fim atenți la clauzele contractuale care ne interesează cu precădere, cum ar fi cele care privesc termenele, sumele, ci mai ales să acceptăm că în spatele acestora se pot ascunde „capcane” cu implicații multiple, nu doar de ordin financiar și care ne pot fi „traduse” de un avocat specializat care să ne atragă atenția asupra riscurilor și care să ne ajute să intrăm într-un raport juridic cel puțin echilibrat”, a zis avocata pentru DC News.
Dacă luăm un apartament printr-un dezvoltator, adică bloc nou, de multe ori, dezvoltatorul vrea să mergem la notarul „lui”. Cum vedeți această practică? Putem cere să mergem la alt notar? Ce facem în cazul unui refuz?
„În ceea ce privește alegerea notarului public legea nu prevede vreun drept de preferință în favoarea vreuneia dintre părți și nici nu este necesar să o facă, deoarece, după cum am specificat și anterior, contractele sunt perfectate prin buna înțelegere a părților. Cu alte cuvinte, părțile semnatare ale unui contract sunt libere să aleagă notarul public prin buna lor învoială”, ne-a mai spus avocata.
Dacă totuși există o neînțelegere între vânzător și cumpărător cu privire la alegerea notarului public, se pune problema care dintre cei doi ar fi îndreptățit să aibă câștig de cauză?
„Răspunsul la această întrebare ține mai mult de aspectul „moral” al problemei, iar în opinia mea, din punct de vedere moral, alegerea notarului public trebuie să aparțină părții mai vulnerabile dintre cele care urmează să încheie contractul”, a mai spus Maria-Mădălina Ionescu. (dcnews.ro)